Jucătorul englez a dezvăluit, la conferința de presă, că nu va uita vreodată apelul primit din partea lui Southgate. Coady a descris momentul în care a fost chemat la națională ca pe un "vârtej". În același timp, fundașul de 27 de ani a mărturisit că prima oară nu i-a răspuns lui Southgate:
"Este extraordinar! Din momentul în care am primit apelul m-am simțit ca într-un vârtej. Este o onoare să fiu aici. Nivelul antrenamentelor este incredibil, exact cum mi-am imaginat.
Eram alături de fiul meu la lac, în apropierea casei, când a început să sune telefonul. Îl țineam în buzunar, așa că mi-am spus 'O să sun înapoi când ajung acasă'. Apoi, când m-am uitat pe ecran, primisem un mesaj în care scria că Gareth Southgate încerca să mă sune.
Liga Națiunilor UEFA
Norvegia a schimbat tot lotul și a rămas cu un singur portar pentru meciul din Austria
18/11/2020 LA 14:06
Am fugit acasă și i-am dat vestea soției mele. A fost un apel pe care nu-l voi uita vreodată. Tremuram din tot corpul și mă simțeam extrem de onorat. M-a întrebat despre familie și despre cum a fost perioada petrecută în pandemie. A fost un moment incredibil.", a povestit Conor Coady, citat de Sky Sports.

Coady, convocat în premieră la naționala Angliei, pentru meciurile din Liga Națiunilor

Conor Coady a impresionat la Wolves în ultima perioadă, sub comanda lui Nuno Espirito Santo. Fundașul a fost adus pe Molineux în 2015, după ce "lupii" le-au plătit 2,8 milioane de euro celor de la Huddersfield.
Născut în Liverpool, Coady și-a făcut junioratul pe Anfield și a jucat la echipa U23 a "cormoranilor". În 2014, Huddersfield l-a transferat pentru 470.000 de euro. Cotat la 18 milioane de euro de transfermarkt.com, Coady a fost selecționat la toate echipele de tineret ale naționalei Angliei, reușind să câștige și un trofeu - Campionatul European U17.
Alături de Coady, Southgate a mai convocat în linia defensivă jucători precum Joe Gomez (Liverpool), Trent Alexander-Arnold (Liverpool) și Kieran Trippier (Atletico Madrid).
Naționala Albionului se află în grupa din Liga Națiunilor alături de Islanda, Danemarca și Belgia. Primul meci va fi în deplasare, în Islanda, pe 5 septembrie. Apoi, trupa lui Gareth Southgate se va deplasa în Danemarca, pe 8 septembrie
Liga Națiunilor UEFA
Liga Naţiunilor | Germania, umilită de Spania la Sevilla! Torres, triplă pentru "Furia Roja"
17/11/2020 LA 18:02
Liga Națiunilor UEFA
Nu a fost seara lui Ianis Hagi! Capitolul la care mijlocașul român a fost cel mai slab cu Austria
15/10/2020 LA 06:51