Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Marica l-a "taxat" pe Rădoi pentru discursul pesimist de la finalul meciului cu Norvegia

Cosmin Cioboata

Actualizat 12/10/2020 la 07:34 GMT+3

Naționala României a fost învinsă categoric de Norvegia, scor 0-4, în etapa a 3-a din Liga Națiunilor. A fost a doua înfrângere pentru "tricolorii" lui Mirel Rădoi într-un interval de numai 3 zile, după duelul cu Islanda, scor 1-2, de la barajul pentru Campionatul European.

Ciprian Marica, fostul internațional român

Credit imagine: Eurosport

Erling Haaland, starul Borussiei Dortmund, a reușit un hattrick pentru Norvegia, iar Sorloth a completat rezultatul final. România a contat prea puțin pe faza ofensivă, reușind să trimită numai 3 șuturi pe poartă. Așa cum o arată și scorul, "tricolorii" n-au impresionat nici în apărare, unde au fost surprinși de foarte multe ori de contraatacurile fulgerătoare ale Norvegiei, în prim-plan cu Haaland.
La finalul partidei de la Oslo, Mirel Rădoi a avut un discurs pesimist, spunând că se gândește acum doar ca naționala României să nu încaseze multe goluri în duelul cu Austria, miercuri seară, în runda a 4-a din Liga Națiunilor:
"La meciul cu Austria mă gândesc doar la o limitare de scor, să nu pățim ce am pățit și în seara asta. Cunosc adversarul, mă gândesc că din punct de vedere mental și după meciul cu Islanda va fi dificil.", a spus Mirel Rădoi, pentru Pro X.
Ciprian Marica consideră că discursul lui Rădoi n-a fost deloc potrivit în situația actuală. Fostul atacant, coechipier în trecut cu Rădoi la națională, a mărturisit că dacă selecționerul își pierde încrederea atunci lucrurile sunt compromise:
"Nu este mesajul pe care trebuie să îl transmiți ca antrenor, părerea mea, oricât ai fi de trist. Dacă antrenorul își pierde încrederea, atunci noi ce să mai vorbim?", a spus Marica, pentru Pro X.

Norvegia - România 4-0 | Marica l-a criticat pe Rădoi pentru faptul că a folosit mulți jucători tineri

Marica a continuat apoi, criticând decizia lui Rădoi de a se baza pe mulți jucători veniți de la naționala U21 în loc să introducă în primul "11" fotbaliști cu mai multă experiență:
"Trist, vorbeam că o luăm de la capăt, că este un nou început. Vedem că au fost șabloane. Am arătat ca niște juniori, toți vorbeau de tineri, să promovăm tineri. I-am avut astăzi în teren pe Manea, Marin, Hagi, Pușcaș, Cicâldău, o sumedenie de băieți de la naționala U21, pretenții peste pretenții. Realitatea este cea pe care am văzut-o. Acești copii nu aveau ce căuta atât de mulți la națională.
Lângă ei trebuiau să vină jucători cu experiență, care să ducă greul. Disperarea asta după tineri, fără o filosofie clară, cu 2 juniori în teren, trebuie să vină în mod natural. Este de-a dreptul rușinos! Am fost niște juniori în fața unor seniori care ne-au avut la mână, au defilat cu noi! Ce pot să spun, poate de la un Crețu avem prea mari pretenții, să nu uităm că vine de la Olimpija Ljubljana.", a mai spus Marica.
După 3 etape, România se află pe locul 3 în grupa din Liga Națiunilor, cu 4 puncte acumulate. Pentru "tricolori" urmează partida de miercuri (ora 21:45) de pe teren propriu, împotriva Austriei.

Clasamentul din Liga Națiunilor:

  • 1. Austria 6p
  • 2. Norvegia 6p
  • 3. România 4p
  • 4. Irlanda de Nord 1p
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo