Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Adversarii României din Liga Națiunilor nu au impresionat în ultimul timp! Putem spera la locul 1

Nicu Savin

Actualizat 16/12/2021 la 20:58 GMT+2

România va juca în 2022 în Liga B a Ligii Națiunilor, în grupa B3, alături de Muntenegru, Finlanda și Bosnia. La prima vedere, adversarii par accesibili, mai ales dacă ținem cont de performanțele obținute de aceștia în ultimul timp. Totuși, nici tricolorii nu se pot lăuda cu mari realizări în ultimii ani, dar obiectivul de a câștiga această grupă nu pare unul suprarealist.

Ianis Hagi, Nicolae Stanciu și Răzvan Marin (România)

Credit imagine: Getty Images

România și-a aflat în această seară adversarele din grupele Ligii Națiunilor, ediția 2022. Sorții nu au fost tocmai blânzi cu tricolorii, dar nici foarte drastici. Dacă din urna a 4-a ne-a ieșit în cale probabil cel mai greu adversar, Muntenegru, din primele două urne am evitat câteva naționale puternice și am picat cu Bosnia & Herțegovina și Finlanda.
Astfel, obiectivul tricolorilor ar trebui să fie câștigarea acestei grupe, lucru care ar aduce o serie de beneficii importante. Pe lângă promovarea în Liga A a Ligii Națiunilor pentru ediția 2023-2024, prima reprezentativă ar putea obține calificarea la EURO 2024 prin intermediul acestei competiții, dacă nu se va califica în urma preliminariilor.
Pe ce loc va termina România grupa din Liga Națiunilor?

România, adversari abordabili în Liga Națiunilor

Bosnia & Herțegovina
Din prima urnă România ar fi putut avea ca adversari Ucraina sau Suedia, două formații care vor juca la barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial, dar și peste Islanda, formație pe care nu am reușit să o învingem în această toamnă pentru a ajunge și noi acolo. Sorții ne-au scos, însă, în cale reprezentativa Bosniei & Herțegovinei, o echipă cu jucători importanți, dar care nu a impresionat în ultima vreme.
Bosnia a terminat abia pe locul 4 în preliminariile pentru Campionatul Mondial, în spatele Franței, Ucrainei și Finaldei. Edin Dzeko (Inter), Miralem Pjanic (Beșiktaș) sau Sead Kolasinac (Arsenal) sunt cei mai cunoscuți jucători ai balcanicilor.
Naționala Bosniei este condusă de bulgarul Ivaylo Petev (46 ani), numit în luna ianuarie a acestui an.
Ultimele întâlniri între România și Bosnia au avut loc în 2011, în preliminariile Campionatului European din 2012. Atunci tricolorii au pierdut cu 2-1 la Sarajevo și au câștigat acasă cu 3-0.
Finlanda
Nici din urna a 2-a România nu a dat peste cel mai greu adversar. Rusia, Scoția sau Norvegia par toate la un nivel mai ridicat decât Finlanda, echipa cu care se vor duela tricolorii anul viitor. Totuși, scandinavii traversează cea mai bună perioadă din istorie privind echipa națională, prezența la EURO 2020 fiind cea mai bună dovadă în acest sens.
Nici Finlanda nu s-a calificat însă la barajul pentru Mondialul de anul viitor și, cel puțin la prima vedere, pare o echipă cam de același nivel cu România. Vedeta echipei este fără îndoială Pukki, atacantul lui Norwich, care impresionează de ani buni în fotbalul britanic. În general, principalul atuu al finlandezilor este forța fizică și o bună organizare a jocului.
Ultimul duel direct între România și Finlanda a fost un meci amical câștigat de tricolori în 2018. În partide oficiale, cele două echipe au fost față în față în preliminariile pentru EURO 2016. România a câștigat cu 2-0 la Helsinki și a remizat la Ploiești, scor 1-1, rezultat care în cele din urmă a fost suficient pentru calificarea la turneul final din Franța.
Muntenegru
În fine, adversara României din urna a 4-a este Muntenegru. La prima vedere, sorții au fost drastici cu noi la acest capitol, deoarece Albania, Armenia sau Slovenia păreau echipe mai accesibile. Muntenegru a avut o grupă infernală în preliminariile pentru Campionatul Mondial, cu Olanda, Turcia și Norvegia, și chiar dacă terminat pe locul 4 au ieșit cu fruntea sus.
Deși sunt o națiune mică, muntenegrenii au jucători în campionate importante ale Europei, ceea ce nu este tocmai cazul nostru. Savici (Atletico Madrid), Marusici (Lazio) sau Jovetic (Hertha Berlin) sunt câteva dintre numele importante pe care se bazează selecționerul Miodrag Radulovici, care a fost numit în decembrie 2020.
România și Muntenegru au mai fost în aceeași grupă în Liga Națiunilor și al prima ediție, când evoluau în Liga C. A fost 0-0 la București și 1-0 pentru România la Podgorica, tricolorii terminâdn acea grupă pe locul 2, în spatele Serbiei.
Grupele din LIGA B
Grupa B1
  • Ucraina
  • Scoția
  • Irlanda
  • Armenia
Grupa B2
  • Islanda
  • Rusia
  • Israel
  • Albania
Grupa B3
  • Bosnia și Herțegovina
  • Finlanda
  • Romania
  • Muntenegru
Grupa B4
  • Suedia
  • Norvegia
  • Serbia
  • Slovenia
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo