Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Anglia, record negativ după 30 de ani, Lineker "dă de pământ" cu Southgate. Fanii îi cer demisia

Eurosport
DeEurosport

Publicat 24/09/2022 la 19:00 GMT+3

E forfotă mare în Anglia, după ce selecționerul Southgate a înregistrat un record negativ, naționala de fotbal retrogradând în Liga B a UEFA Nations League, într-o grupă cu Ungaria, Italia și Germania.

Gareth Southgate

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Tibi Munteanu
Naționala Angliei a bifat aseară o performanță negativă, suferind o înfrângere în deplasarea de la Milano, scor 1-0, fiind matematic retrogradată în cea de-a două ligă valorică a UEFA Nations League. După ce anul trecut ajungeau până în finala EURO 2020, băieții lui Southgate termină grupa 3 a Ligii A din Liga Națiunilor pe locul al 4-lea, ultimul, având doar două puncte în cele 5 etape disputate până acum, fiind la 4 sub următoarea clasată, Germania. Fanii au explodat după această contraperformanță și au umplut rețelele de socializare cu mesaje prin care îi cer demisia selecționerului.

Southgate e cel mai criticat personaj din Anglia

Pe lângă retrogradarea din prima ligă, Anglia a înscris un singur gol în cele 5 meciuri de Liga Națiunilor și a pierdut ambele dueluri cu naționala Ungariei, una mult mai slab cotată decât cea antrenată de Gareth Southgate. Totodată, Ungaria a învins pe Molineux cu 4-0, fiind unul din momentele în care selecționerul britanicilor a început să fie intens contestat de suporteri, dar și de personalitățile cu un istoric impresionant în fotbalul englez.
"Suntem într-o serie de rezultate proaste, noi trebuie să le corectăm. Singura modalitate de a face asta este să păstrăm lucrurile în care credem, să rămânem cu ceea ce ne-a adus succes în turneele anterioare și, în final, jucătorii trebuie să rămână foarte uniți.
Va fi multă zarvă, dar asta va fi în jurul meu și e absolut în regulă. Este treaba mea să preiau presiunea de pe umerii jucătorilor. Înțeleg reacțiile de la finalul meciului, pentru că acestea sunt rezultatele pe care le-am avut în această competiție. Este o reacție emoțională de înțeles", a declarat Southgate la finalul meciului de aseară.
Cu 80 de selecții și 48 de goluri în naționala "celor trei lei", Gary Lineker l-a criticat aspru pe Southgate, acuzând că Trent Alexander-Arnold a fost uitat pe banca de rezerve, în timp ce Maddison nici măcar nu a fost convocat în lista celor 28, cu toate că este cel mai creativ mijlocaș pe care-l are Anglia.
"Vă reamintesc că cel mai creativ mijlocaș al angliei, James Maddison nici nu a făcut parte din lotul celor 28, iar cel mai creativ fotbalist al naționalei, Trent Alexander-Arnold a prins așchii în fund de cât a stat pe banca de rezerve.
Cred că planul general tactic al lui Gareth Southgate, de a nu ne oferi nicio speranță, pentru a nu ne ucide, funcționează minunat până acum", a fost reacția lui Lineker.
Citește și:

Thomas Tuchel e opțiunea dorită de fanii englezi

Proaspăt demis de noua conducere a celor de la Chelsea, Thomas Tuchel este cel mai vehiculat nume de către microbiștii englezi, acesta fiind considerat drept înlocuitorul perfect pentru Gareth Southgate pe banca naționalei de seniori. Ba mai mult, sunt voci care îl consideră capabil pe managerul german să-i ducă pe englezi până în actul final al Campionatului Mondial din Qatar și chiar să-l câștige.
Tuchel n-a primit foarte mult credit când a venit pe banca londonezilor, însă cu timpul, fanii s-au convins despre plusul de valoare pe care acesta îl aduce "albaștrilor", mai ales după ce Chelsea a uimit fotbalul european și a cucerit trofeul UEFA Champions League în urmă cu doi ani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo