Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce a zis Gareth Southgate după înfrângerea cu Ungaria! Fanii i-au cerut demisia selecționerului

Bianca Dumitru

Publicat 15/06/2022 la 11:44 GMT+3

Anglia a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 0-4 de Ungaria, în a patra etapă a Ligii Națiunilor. Selecționerul Gareth Southgate și-a asumat întreaga vină a înfrângerii și a vorbit despre momentul în care suporterii i-au cerut să plece de la cârma echipei naționale.

Gareth Southgate

Credit imagine: Getty Images

Selecționerul Angliei, Gareth Southgate, și-a asumat responsabilitatea pentru eșecul usturător suferit de elevii săi în fața echipei Ungariei (scor 0-4), marți la Wolverhampton, în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal.
"Am ales să aliniem o echipă mai tânără, pentru a aduce energie suplimentară, dar când jocul a început să se întoarcă împotriva noastră, acest lucru s-a văzut. În final, eu sunt responsabil.
La pauză am crezut că putem câștiga acest meci, făcând o schimbare care să ofere mai mult impuls ofensiv. Dar ne-am descoperit și mai mult, iar în finalul meciului am atacat cu atât de mulți jucători încât erau bulevarde în apărare", a declarat Southgate.
"Am încercat să găsesc un echilibru între a vedea jucători noi și a utiliza jucătorii pe care nu i-am putut solicita tot timpul, jucători mai experimentați și mai buni. Dar până la urmă echipele pe care le-am aliniat nu au fost suficient de puternice pentru a obține rezultate.
Înțeleg fluierăturile de pe stadion, însă acest grup de jucători a fost extraordinar reprezentând țara și este important ca oamenii să rămână alături de ei pentru că vor fi foarte puternici în viitor", a adăugat selecționerul englez, citat de Agerpres.
Naționala Ungariei, antrenată de italianul Marco Rossi, a învins Anglia prin golurile marcate de Roland Sallai (16, 70), Zsolt Nagy (80) și Daniel Gazdag (89). Maghiarii au obținut astfel a doua victorie consecutivă în fața elevilor lui Soutghate, după ce au câștigat și meciul tur, de la Budapesta (1-0).
Citește și:

FANII I-AU CERUT DEMISIA LUI SOUTHGATE

Fanii englezi au "uitat" repede de Ungaria și de problemele rasiale pe care această țară le are, în colimator intrând fundașii Angliei și în special selecționerul Gareth Soutghate.
Maghiarii le-au administrat "celor 3 lei" o adevărată umilință pe teren, 4-0, astfel că suporterii au putut să accepte cu greu un astfel de rezultat. Maguire a intrat doar pe final, pentru a limita proporțiile scorului, astfel că mult hulitul căpitan al lui United a scăpat de această dată de furia fanilor. Nu la fel s-a întâmplat în cazul celorlalți colegi din defensivă, dar cel mai șifonat a ieșit Gareth Southgate.
Tot stadionul i-a cerut demisia la final, fanii fiind extrem de nemulțumiți și de modul în care naționala lor arată din punct de vedere estetic. De când a venit la cârma Angliei, tehnicianul a propus un fotbal meschin, bazat doar pe rezultat. Chiar dacă are fotbaliști world-class, Anglia se apără și vrea să puncteze pe contra-atac, lucru de neînțeles de mulți.
În contextul în care Southgate i-a dus pe englezi în semifinale la Mondialul din 2018 și în finala Euro 2020, acest lucru a fost trecut cu vederea, dar acum, în criza provocată de rezultate, maniera de joc s-a întors împotriva antrenorului.
Anglia e ultima în grupa a 3-a, cu doar două puncte și doar o minune ar face să nu retrogradeze. În ceea ce privește Ungaria, aceasta a confirmat încă o dată că a redevenit una din forțele Europei. Conduce o grupă cu 3 campioane mondiale, Germania, Italia și Anglia, și evoluează fantastic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo