Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ladislau Boloni, favorit să preia naționala României. "Loți are cereri financiare rezonabile, care pot fi îndeplinite"

Andrei Nicolae

Publicat 05/01/2022 la 21:00 GMT+2

Federația Română de Fotbal pare să se fi decis asupra alegerii pentru postul de selecționer al României. Îi oferă lui Ladislau Boloni contract pe durata a doua campanii de calificare. Urmează discuțiile finale.

Ladislau Boloni

Credit imagine: Eurosport

Federația Română de Fotbal anunța la finalul anului trecut că își propune să anunțe selecționerul până pe data de 7 ianaurie. Forul caută selecționer de câteva săptămâni bune, după ce contractul lui Mirel Rădoi a expirat.
În această perioadă a fost vehiculat un Final Four cu Ladislau Boloni, Adrian Mutu, Edi Iordănescu și Victor Pițurcă. Potrivit Digi Sport, alesul Federației este Ladislau Boloni, liber de contract din mai, când s-a despărțit de Panathinaikos.
Mihai Stoichiță directorul tehnic al FRF a anunțat că zilele viitoare vor urma discuțiile decisive cu antrenorul.

Ladislau Boloni are cereri financiare rezonabile, a declarat Stoichiță

"Sunt încă discuții. Urmează să mai avem mâine, poimâine discuții cu Loți. Vedem, mergem la Nisa, vine el la București. Sunt discuții cu toate variantele care au fost, cele trei-patru. Se poate întâmpla și să vină la București. Acum, nu este sigur.
Depinde de răspunsul lui Loți ce va întâmpla în continuare. Dacă refuză, vor fi urmărite celelalte piste", a spus Mihai Stoichiță pentru sursa citată.
Mihai Stoichiță a precizat că Ladislau Boloni, dacă va accepta, va avea un contract valabil două campanii și a anunțat că partea financiară nu are un impediment, pentru că antrenorul are pretenții "rezonabile".
"Loți are cereri financiare rezonabile, care pot fi îndeplinite. Cred că se poate ajunge la o finalitate a discuțiilor cu el. Urmează să discute amănuntele despre contract, dar trebuie să fie pe minimum două campanii", a transmis Mihai Stoichiță.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo