Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Spania-Italia 2-1 | Furia Roja e din nou în finala Ligii Națiunilor, unde va da piept cu naționala Croației

Andrei Nicolae

Actualizat 16/06/2023 la 00:02 GMT+3

Spania a învins-o pe Italia în semifinalele Ligii Națiunilor, scor 2-1, grație golurilor marcate de Yeremy Pino și Joselu. Furia Roja s-a calificat astfel în finala competiției pentru a doua oară și o va înfrunta pe Croația pentru câștigarea trofeului.

Joselu, Spain, Italy

Credit imagine: Getty Images

Partida dintre cele două naționale disputată pe stadionul De Grolsch Veste a avut un start extraordinar. Spania a deschis scorul încă din minutul 4, după ce Yeremy Pino a profitat de o greșeală mare a lui Bonucci și l-a învins pe Donnarumma cu un șut plasat.
Replica Italiei nu s-a lăsat așteptată, iar băieții lui Roberto Mancini au obținut un penaly cu ajutorul lui Zaniolo, care a trimis o minge în mâna lui Le Normand. Arbitrul a acordat lovitura de pedeapsă, iar Ciro Immobile a restabilit egalitatea astfel în minutul 11 după ce l-a învins pe Unai Simon.
Squadra Azzura a prins curaj și a atacat în continuare și a marcat din nou prin Davide Frattesi, însă reușita sa a fost anulată pe motiv de offiside. Tot echipa lui Mancini a fost mai periculoasă în atac în prima repriză, iar acest aspect a fost demonstrat și de Rafael Toloi, al cărui șut a trecut puțin peste poartă în minutul 44. La pauză, scorul era 1-1, iar meciul se anunța unul extrem de interesant.
Citește și:

Joselu a dat lovitura pentru Spania în minutul 89

Echipa lui Luis de la Fuente a ieșit mult mai bine de la vestiare și s-a năpustit în atac asupra Italiei. În primele șapte minute, Furia Roja a ratat trei ocazii mari. Primul jucător care s-a trecut pe lista ratărilor a fost Mikel Merino, al cărui șut a fost blocat superb de Donnarumma.
A urmat Morata cu o ocazie rarisimă, după ce a preluat o minge pe piept și a trimis mingea la câțiva centimetri de bară din întoarcere, în timp ce portarul Italiei nu mai avea nicio șansă să mai ajungă acolo. Rodri a trimis și el un șut peste poartă, însă la fel ca cel al lui Toloi din prima repriză, a trecut puțin peste transversală.
Italia a replicat în cele din urmă prin Frattesi, cel care înscrisese din offside. Mijlocașul a reluat o minge primită din bandă cu un șut puternic, însă Unai Simon a avut un reflex senzațional.
În cele din urmă, Furia Roja a dat lovitura prin Joselu în minutul 89, care a avut un reflex foarte bun și a reluat o minge trimisă de Rodri, care a fost la rândul ei deviată de apărarea Squadrei Azzurra. Reușita a fost consultată de sistemul VAR pentru a verifica dacă a fost offside, iar golul a rămas valabil. Băieții lui Mancini nu au mai putut răspunde, iar Spania s-a calificat pentru a doua ediție la rând în finala Nations League.
Furia Roja o va întâlni pe Croația duminică, într-un meci ce se anunță extrem de interesant. Balcanii au eliminat-o pe Olanda chiar pe teren propriu. La ediția trecută, Spania a pierdut finala în fața Franței, după ce trecuse tot de Italia în semifinale.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo