Surpriză uriașă la Budapesta, Ungaria a învins Anglia după 60 de ani!

Maghiarii au debutat cu o victorie de răsunet în noua ediție a Ligii Naționilor. Au învins Anglia la Budapesta, singurul gol al partidei fiind marcat din penalty

Dominik Szoboszlai erzielte den Siegteffer für Ungarn

Credit imagine: Getty Images

38.500 de copii sub 14 ani au trăit la intensitate maximă pe Puskas Arena debutul Ungariei în Liga Națiunilor. Cu terenul suspendat după scandările rasiste de la Euro, maghiarii s-au gândit că pentru copii e un prilej unic de a vedea un meci istoric. Și așa s-a și întâmplat!
Adversar de gală pentru maghiari, reprezentativa Angliei, pe care ungurii nu o mai învinseseră de la Cupa Mondială din 1962, în Chile. Fusese atunci 2-1 pentru maghiari.

Gol din penalty pentru Szoboszlai

Acum, oamenii lui Gareth Southgate porneau din postură de mari favoriți, dar pe teren lucrurile au stat altfel. Ungurii s-au apărat exact și oaspeții nu și-au creat nicio ocazie mai periculoasă.
Totul s-a decis în minutul 64. Reece James l-a faultat stângaci pe Zsolt Nagy în interiorul suprafeței de pedeapsă, iar micuțul Szoboszlai (21 de ani), mijlocașul lui RB Leipzig, a transformat fără emoții.
Un pas greșit pentru englezi care au o misiune foarte grea într-o grupă din care mai fac parte alte două puteri fotbalistice: Germania și Italia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo