Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

UEFA a publicat lista scurtă a candidaților pentru titlul de cel mai bun jucător al sezonului trecut

Nicu Savin

Publicat 12/08/2022 la 17:39 GMT+3

UEFA a publicat astăzi lista celor 15 fotbaliști din care se va desemna cel mai bun jucător al sezonului trecut. Trei dintre ei au ajuns în "marea finală": Karim Benzema, Thibaut Courtois și Kevin de Bruyne.

Karim Benzema și Kevin de Bruyne (Franța - Belgia)

Credit imagine: Eurosport

UEFA Player of the Year este un premiu acordat de forul care guvernează fotbalul european celui mai bun jucător dintr-un sezon competițional. Antrenorii echipelor care au jucat în grupele Champions League, Europa League și Conference League, alături de un grup de jurnalişti selectaţi de European Sports Media (ESM) au votat dintr-un grup de 15 câte 3 jucători, iar la final s-a întocmit un clasament, urmând ca marele câștigător să fie desemnat dintre primii 3 clasați.
Karim Benzema, Thibaut Courtois și Kevin de Bruyne au fost pe primele 3 locuri în ierarhie. Benzema a avut un sezon fabulos cu Real Madrid, iar Courtois a fost de asemenea printre cei mai buni fotbaliști ai lui Ancelotti în campania precedentă, remarcându-se în special în finala Champions League, unde a fost ales omul meciului. De Bruyne a fost printre principalii artizani ai titlului cucerit de Manchester City în Premier League, astfel că prezența sa pe podium este justificată. Poate că marele absent este Mohamed Salah, care a fost golgheter în Premier League și a jucat finala Champions League cu Liverpool.

Lewandowski, primul sub linie

Dacă în cazul celor 3 mai sus amintiți UEFA nu a afișat punctajul, forul european a publicat clasamentul locurilor 4-15. Robert Lewandowski a fost primul sub linie, urmat la mică distanță de Luka Modric și Sadio Mane.
Clasamentul locurilor 4-15
  • 4 Robert Lewandowski (Bayern, acum la Barcelona & Polonia) – 54 puncte
  • 5 Luka Modrić (Real Madrid & Croatia) – 52 puncte
  • 6 Sadio Mané (Liverpool, acum la Bayern & Senegal) – 51 puncte
  • 7 Mohamed Salah (Liverpool & Egypt) – 46 puncte
  • 8 Kylian Mbappé (Paris SAint Germain & Franța) – 25 puncte
  • 9 Vinícius Junior (Real Madrid & Brazilia) – 21 puncte
  • 10 Virgil van Dijk (Liverpool & Olanda) – 19 puncte
  • 11 Bernardo Silva (Manchester City & Portugalia) – 7 puncte
  • 12 Filip Kostić (Eintracht Frankfurt & Serbia) – 7 puncte
  • 13 Lorenzo Pellegrini (Roma & Italia) – 5 puncte
  • 14 Trent Alexander-Arnold (Liverpool & Anglia) – 2 puncte
  • 15 Fabinho (Liverpool & Brazilia) – 1 punct
Voturile au fost acordate de antrenori și jurnaliști pe baza evoluțiilor jucătorilor în competițiile interne și internaționale din sezonul 2021-2022. Fiecare persoană cu drept de vot a ales câte 3 jucători, primul primind 5 puncte, al doilea 3 puncte și al 3-lea un punct. Antrenorii au avut interzis în a vota jucătorii de la propriile echipe.
Pentru titlul de cel mai bun antrenol al sezonului au rămas în competiție Carlo Ancelotti, Josep Guardiola și Jurgen Klopp. Câștigătorii vor fi desemnați pe 25 august, cu ocazia tragerii la sorți a grupelor Champions League, care va avea loc la Istanbul.
În 2021, laureații au fost Jorginho, care a devenit al 10-a jucător din istorie care cucerește în același an o cupă europeană (a câștigat UCL cu Chelsea) și Campionatul European, respectiv Roberto Mancini, care a dus Squadra Azzura către titlul continental.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo