Mircea Lucescu a reacționat după declarațiile selecționerului Lituaniei! "Care ajutor colateral?"
România s-a impus aseară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața Lituaniei, într-un meci contând pentru a doua etapă a noii ediții din Nations League. Selecționerul oaspeților a comentat arbitrajul și cele două intervenții VAR, iar Mircea Lucescu i-a dat replica imediat ce a auzit declarațiile lui Edgaras Jankauskas.
Mircea Lucescu
Credit imagine: Getty Images
România s-a impus aseară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în duelul cu Lituania, meci contând pentru cea de-a doua etapă a noii ediții din Nations League.
Oaspeții au avut un gol anulat după intervenția VAR, arbitrajul video având un rol decisiv și în acordarea penalty-ului transformat de Răzvan Marin în finalul partidei.
După meciul din Ghencea, selecționerul lituanienilor a spus că echipa sa a fost dezavantajată și că cele două formații ar fi trebuit să aibă ocazia de a decide singure cine merită să câștige.
Edgaras Jankauskas a adăugat că România este o echipă suficient de puternică și are atuurile necesare pentru a obține rezultatul pe care și-l dorește fără să aibă nevoie de vreun ajutor colateral.
Reacția lui Lucescu, după declarațiile lui Jankauskas
După ce a auzit declarațiile antrenorului de 49 de ani, Mircea Lucescu a reacționat. Selecționerul României s-a arătat convins că Jankauskas a fost deranjat de cele întâmplate, dar a spus că nimeni nu poate contesta ceea ce s-a demonstrat în camera VAR.
"Care ajutor colateral? Ambele faze au fost în favoarea noastră. Adevărul e cel demonstrat în camera VAR. Eu am spus că am avut șansă, se putea să nu se demonstreze la VAR, dar ăsta e adevărul. Sigur că selecționerul Lituaniei e nemulțumit pentru că în mare parte din joc au avut superioritate", a declarat Mircea Lucescu.
În urma celor două meciuri din această lună, România este liderul grupei 2 din League C, cu 6 puncte, în timp ce lituanienii ocupă ultima poziție, fără punct. Pe locurile 2 și 3 se află, la egalitate, Kosovo și Cipru.
În octombrie, în cea de-a treia etapă din Nations League, "tricolorii" vor juca în deplasare cu Cipru, iar adversarii de aseară vor primi vizita celor din Kosovo. Ulterior, în runda a patra, România va înfrunta Lituania la ea acasă.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Romania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
3
1
Lithuania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2215.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)