Mircea Lucescu, reacție fermă după România - Cipru 4-1! "Se putea și mai bine!" Ce l-a nemulțumit
Eurosport on GoogleRomânia a câștigat în această seară, pe teren propriu, duelul cu Cipru, scor 4-1, meci contând pentru ultima etapă a Ligii Națiunilor. La finalul partidei, selecționerul Mircea Lucescu s-a declarat mulțumit de rezultat, dar nu a ascuns că e supărat din cauza greșelilor din defensivă.
Mircea Lucescu
Credit imagine: Eurosport
România a încheiat neînvinsă această ediție a Ligii Națiunilor, după ce s-a impus în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, în fața Ciprului, în ultimul meci din grupe.
Daniel Bîrligea, Răzvan Marin cu o dublă și Florinel Coman au fost marcatorii celor 4 goluri de pe Arena Națională, "tricolorii" având cel mai bun golaveraj din Liga C (15-3).
La finalul partidei, Mircea Lucescu a făcut câteva declarații scurte, arătându-se mulțumit de rezultat și de prestația unora dintre fotbaliști. Selecționerul a spus, însă, că nu i-au fost pe plac gafele din defensivă, din cauza cărora a făcut și câteva schimbări drastice în repriza secundă.
În plus, Lucescu a ținut să le mulțumească fanilor care au fost prezenți în tribune pentru a-și susține favoriții în ciuda temperaturii scăzute și a dezvăluit și ce le-a cerut jucătorilor săi înainte de meci.
Lucescu, nemulțumit de greșelile din defensivă după România - Cipru 4-1
"Trei puncte foarte importante, ne-am consolidat poziția de câștigătoare a grupei. Un meci foarte bun în prima repriză, unul mai puțin bun la începutul celei de-a doua, dar spre final am jucat ceea ce am vrut, am dominat, ne-am creat ocazii.
Am făcut niște greșeli în defensivă, care l-au adus din nou în prim-plan pe Niță, care a făcut din nou un meci bun. Dar aceste lucruri se pot rezolva. Lui Bîrligea i-am spus din primul minut să tragă la poartă și să marcheze. A făcut-o, putea să facă și mai bine, a ratat din 2-3 metri, dar sunt mulțumit de debutul lui.
Toată lumea bine a jucat bine. Le mulțumim suporterilor, care au venit pe frig pentru a susține echipa națională. Era una din obligațiile jucătorilor noștri să mulțumească acest public.
Înainte de meci le-am spus să nu iasă de pe teren fără un 3-0. Zilele astea, mai ales după meciul cu Kosovo am avut o analiză foarte serioasă față de ce vrem să facem", a declarat Mircea Lucescu.
România poate încheia această fază a Ligii Națiunilor cu maximum de puncte (18), dacă UEFA decide să le acorde "tricolorilor" victoria la masa verde pentru meciul cu Kosovo, în care oaspeții au abandonat jocul cu două minute înainte de fluierul final. Verdictul va fi anunțat în zilele următoare.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Romania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
4
1
Cyprus
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4331.png)
Comentariu
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)