Răzvan Marin, omul meciului împotriva lui Juventus! Ce alți stranieri s-au remarcat înainte de meciurile naționalei
Actualizat 07/10/2024 la 15:34 GMT+3
Răzvan Marin a fost remarcatul weekend-ului dintre stranierii convocați de Mircea Lucescu pentru cele două meciuri ale lunii octombrie din Liga Națiunilor. Iată cum s-au descurcat și ceilalți tricolori în ultimul meci înainte de revenirea la prima reprezentativă.
Răzvan Marin
Credit imagine: Getty Images
Juventus a încasat primul gol al actualei stagiuni de Serie A de la mijlocașul român Răzvan Marin. Jucătorul lui Cagliari intra pe teren abia în minutul 65, dar acesta a avut nevoie de puțin peste 25 de minute să impresioneze și să primească titlul de "omul meciului".
Unul dintre căpitanii echipei naționale și-a păstrat sângele rece de la punctul cu var și la echipa de club, după ce a transformat penalty-uri importante pentru echipa națională, și l-a învins pe Di Gregorio de la 11 metri, pentru a obține un punct în deplasarea de la Torino.
Tot în Serie A, Dennis Man a avut un meci cel puțin frustrant pe terenul celor de la Bologna. Cel mai în formă jucător al Parmei a fost titular pe flancul stâng al atacului, iar acesta a revenit pe poziția preferată doar după ce echipa sa a rămas, din nou, în inferioritate numerică. Valentin Mihăilă a intrat pe teren pe parcursul reprizei secunde, dar niciunul nu a putut să-și pună amprenta pe rezultatul final.
Spre deosebire, Andrei Rațiu și-a continuat seria de meciuri nemaipomenite în tricoul celor de la Rayo, fiind extrem de aproape de al doilea său gol din acest sezon. Fundașul dreapta a apărut la finalizare, iar lovitura sa de cap s-a oprit în bară, după care a fost reluată în plasă de colegul De Frutos. Radu Drăgușin a rămas pe bancă în înfrângerea suferită de Tottenham, la Brighton.
Citește și:
Ianis Hagi, revenire plină de evenimente la Rangers
Momentul mult așteptat de Ianis Hagi a sosit aseară, când a revenit pe teren în tricoul lui Rangers. Acesta a bifat prezența cu numărul 100 pentru clubul scoțian și s-a asigurat că nu va uita curând meciul disputat pe Ibrox. Internaționalul român a fost introdus la pauză și a reușit să ofere un assist la doar câteva minute.
Entuziasmul său l-a și costat, cu 10 minute înainte de final. Hagi a intrat cu talpa pe piciorul unui adversar și a primit cartonașul roșu, în urma analizei VAR, el fiind sancționat inițial doar cu galben. Mijlocașul și-a aflat și pedeapsa: suspendare de două meciuri în campionatul Scoției.
În altă ordine de idei, Florinel Coman a reușit să ofere două assist-uri la începutul săptămânii trecute împotriva lui Al Ain, deținătoarea Ligii Campionilor Asiei. Și Denis Drăguș a oferit o pasă decisivă în ultimul meci al lui Trabzonspor.
Alți stranieri, precum Florin Niță, Horațiu Moldovan, Andrei Burcă, Virgil Ghiță sau Deian Sorescu au fost integraliști pentru echipele lor, dar și Nicolae Stanciu, Marius Marin sau George Pușcaș au fost titulari în ultimul weekend.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Cyprus
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4331.png)
0
3
Romania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
Promo
Promo