România, debut cu dreptul în Nations League! Lucescu, succes electrizant în primul meci, 3-0 cu Kosovo

Naționala României a debutat cu dreptul în noua ediție din Nations League, câștigând clar primul meci, 3-0, în deplasare, la Priștina, în fața reprezentativei lui Kosovo. Aceasta este prima victorie a lui Mircea Lucescu la revenirea pe banca naționalei, după 38 de ani.

Romania - Slovacia, EURO 2024

Credit imagine: Getty Images

Naționala României a debutat vineri seara în noua ediție de Nations League, ruta noastră spre marele vis numit Cupa Mondială din 2026.
După o vară extrem de frumoasă la EURO 2024, Generația de Suflet s-a reunit sub comanda unui nou selecționer, revenit la cârma primei reprezentative după o pauză de 38 de ani.
Primul test al tricolorilor a fost la Priștina, pe terenul pe care în urmă cu un an și două luni remiza 0-0 cu Kosovo.
Meciul a început echilibrat, însă kosovarii au fost mai periculoși la poarta lui Niță, care ne-a salvat de fiecare dată.
Man a încercat și el să deschidă scorul, dar Muric a fost și el la post și a respins, menținând egalitatea pe tabelă.
Cumva contrar cursului jocului, după mai multe acțiuni ofensive ale gazdelor, România a spart gheața în Kosovo, prin unul dintre cei mai în formă oameni ai ei.
Man, care traversează o formă de senzație la Parma, la startul noului sezon, a prins un șut fabulos, scuturând plasa, fără speranțe pentru Muric, care s-a văzut învins.
Imediat după golul de 1-0 alor noștri, a venit o nouă ocazie mare pentru tricolori, Valentin Mihăilă lovind bara.
Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, iar elevii lui Lucescu au intrat cu avans minim, 1-0.

România, debut cu dreptul în noua ediție de Nations League

România a început tare și partea a doua a confruntării, iar Man a sprintat pentru a majora ecartul, dar a fost oprit de Berisha. Inițial arbitrul a lăsat meciul să continue, dar a fost chemat din camera VAR pentru a revedea faza și a dictat penalty.
Răzvan Marin a șutat cu sânge rece în plasa lui Muric, pentru 2-0, dublând ecartul tricolorilor încă din minutul 51.
După golul de 2-0 al tricolorilor, Mihăilă a luat la țintă transversala, dar nu a reușit să facă 3-0.
Kosovo nu a lăsat garda jos și a încercat să revină în meci, dar nu a avut puterea să o facă. A semnat câteva ocazii la poarta lui Niță, dar tot românii au dat lovitura în ultimele 10 minute ale întâlnirii.
Denis Drăguș a înscris pentru 3-0, securizând succesul alor noștri, care debutează cu dreptul în noua ediție de Nations League.
În minutul 85, Kosovo a rămas în inferioritate numerică, după ce Vojvoda a văzut al doilea cartonaș galben.
România a continuat ofensiva, dar jocul de la Priștina s-a terminat cu succesul tricolorilor, 3-0, care sunt lideri după prima etapă.
În celălat meci al grupei, Cipru s-a impus cu 1-0 în fața Lituaniei.
Următorul duel al României în Nations League este luni seara, de la ora 21:45, în Ghencea, în fața Lituaniei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo