TAS a luat decizia finală în privința meciului România - Kosovo din Nations League
TAS a respins apelul celor din Kosovo, astfel că România este în continuare câștigătoarea meciului la masa verde. Deciza este definitivă.
România - Kosovo.
Credit imagine: Getty Images
În minutul 90+4 al disputei din Nations League dintre România și Kosovo de la București, oaspeții au părăsi terenul cu doar câteva zeci de secunde înaintea fluierului final. În acel moment, scorul era 0-0.
Kosovarii i-au acuzat pe suporterii români, fără vreun temei, de comportament rasist și xenofob, refuzând astfel să continue meciul. La câteva zile de la acel incident, UEFA a decis ca România sâ câștige partida cu 3-0 la "masa verde".
Ulterior, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a menținut hotărârea luată de forul european.
Între timp, Federația Kosovară de Fotbal a formulat un apel, iar astăzi a venit decizia celor de la TAS. Cererea foștilor noștri adversari a fost respinsă, astfel că România a rămas cu cele trei puncte.
"Completul de judecători a analizat dovezile și a concluzionat că jucătorii kosovari au luat o decizie unilaterală părăsind terenul, în absența unei îndrumări valabile a arbitrului, astfel că au fost responsabili pentru abandonarea meciului.
Completul a recunoscut că decizia fotbaliștilor kosovari a fost luată din cauza anumitor scandări, care deși inacceptabile, și subiectul altor sancțiuni din partea UEFA, nu pot justifica părăsirea terenului de către naționala din Kosovo.
Era în sarcina arbitrului să decidă ce trebuia făcut. Pe deasupra, completul a sesizat că jucătorii kosovari au refuzat răspicat să respecte instrucțiunile arbitrului de a reveni pe teren și a continua partida", este comunicatul emis de TAS.
Totuși, nu doar kosovarii au fost cei sancționați. Pe lângă pierderea disputei cu 3-0, oaspeții au fost amendați și cu 6.000 de euro pentru incidentul creat, dar FRF a ieșit mai șifonată din punct de vedere financiar. Șapte amenzi cu valoarea totală de 128.000 de euro și suspendarea terenului pentru un meci au fost sancțiunile primite de Federația Română de Fotbal.
La vremea respectivă, mai multe persoane importante din fotbalul românesc, în frunte cu Mircea Lucescu, au spus că decizia luată de UEFA este aberantă, iar amenzile sunt nejustificate.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Romania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
3
0
Kosovo
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/40992.png)
Comentariu
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)