Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ajuns falit la 33 de ani, Drenthe revine în Spania! Unde va evolua fostul jucător de la Real Madrid

Nicu Savin

Actualizat 06/01/2021 la 20:24 GMT+2

Royston Drenthe, fosta mare speranță a fotbalului olandez și a lui Real Madrid, a decis să revină în fotbal și a semnat cu Racing de Murcia, o formație din Liga a 4-a din Spania.

Royston Drenthe

Credit imagine: Eurosport

Crescut de Feyenoord, Royston Drenthe a fost cumpărat de Real Madrid în 2007 cu 14 milioane de €, fiind văzut ca un jucător de mare perspectivă. Din nefericire pentru el, olandezul nu a știut să gestioneze celebritatea și a alunecat pe o pantă descendentă în carieră.
Drenthe a jucat doar 56 de partide în 3 sezonae pentru Real, după care a fost împrumutat la Hercules și Everton. Rămas liber de contract în 2012, olandezul nu și-a găsit echipă decât în ianuarie 2013, când a semnat cu Alania Vladikavkaz. În Rusia a rămas doar jumătate de an, iar apoi a început o sarabandă de aventuri scurte pe la numeroase echipe din Anglia, Turcia și Emiratele Arabe Unite, pentru ca în 2016 să agațe prima dată ghetele în cui.
picture

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

În 2018, Drenthe a revenit în fotbalul profesionist semnând cu Sparta Rotterdam, dar din vara lui 2019 s-a întors la nivel de amatori evoluând pentru Kozakken Boys, o echipă din Liga a 3-a olandeză.

De la Real Madrid, în Liga a 4-a din Spania

Ajuns la 33 de ani, Drenthe a semnat cu Racing de Murcia, în probabil ultima încercare de a reveni în fotbalul important. Echipa din Liga a 4-a iberică este patronată de australianul Morris Pagniello, care a încercat în ultima vreme să dea mai multe lovituri de imagine.
Presa din Spania a scris că Murcia a încercat să-l convingă pe Samuel Eto'o să joace măcar un meci în tricoul echipei. De asemenea, la Racing evoluează în prezent și Mathias Pogba (30 de ani), fratele mult mia celebrului Paul Pogba.
În ciuda faptului că atunci când juca la Real Madrid Drenthe avea un salariu de 3 milioane de € pe an, acesta a fost declarat falit în urmă cu puțin timp. Petrecerile extravagante și pasiunea pentru jocurile de noroc l-au adus în această situație, olandezul fiind unul dintre multitudinea de fotbaliști talentați care s-au rata din cauză că nu au fost capabili să reziste tentațiilor din afara terenului.
"Madridul e un oraș frumos. Multe restaurante, multe petreceri, multe fete frumoase. E plin de tentații, mai ales când ești tânăr jucător la Real. Dacă nu ești concentrat... Odată am mers cu un prieten la cazino și ne-am întâlnit cu două fete. Toți patru ne-am dus la un hotel și ne-am distrat grozav. La sfârșit, a apărut o problemă. Ne-au cerut câte o mie de euro. Habar nu aveam că trebuie să plătești”, povestea olandezul în 2017, într-un interviu pentru Marca, citat de digisport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo