Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Anunțul lui Courtois, după ce Javier Bordas a dezvăluit că se înțelesese cu Barcelona

Cristian Mihală

Publicat 18/11/2020 la 11:23 GMT+2

Portarul lui Real Madrid a declarat meciuri că nu a avut niciodată vreo înțelegere cu Barcelona. Courtois a negat astfel afirmațiile lui Javier Bordas, fost vicepreședinte al catalanilor, care a susținut că belgianul a fost aproape să ajungă pe Camp Nou în 2014.

Courtois şi Messi

Credit imagine: Getty Images

articol scris de Alex Ivan
Thibaut Courtois este printre cei mai valoroși portari ai lumii, fiind cotat la 75 de milioane de euro, conform Transfermarkt. Belgianul a fost numit cel mai bun goalkeeper de la Campionatul Mondial din 2018 și a cucerit titlul de campion în La Liga și Premier League. Courtois se află la Real Madrid din 2018, după ce a fost transferat de Florentino Perez pentru 35 de milioane de euro de la Chelsea. De atunci, acesta a strâns 89 de apariții pentru galactici, dintre care 34 au fost fără gol primit.
Numele belgianului a fost subiect de discuții în presa spaniolă. Ibericii au vehiculat că portarul madrilen ar fi putut ajunge în Catalunya.

Courtois neagă o înțelegere cu Barcelona

În conferința de presă programată înaintea duelului dintre Belgia și Danemarca din Nations League, Courtois a fost întrebat ce părere are despre speculațiile legate de o presupusă înțelegere din trecut cu eterna rivală a galacticilor, FC Barcelona.
"Zvonurile despre posibilitatea ca eu să fi ajuns la Barcelona sunt false. Am fost împrumutat de la Chelsea la Atletico Madrid. Știam că mă voi întoarce la Londra și mi-am dorit să evoluez acolo. Nu știu de ce au fost făcute aceste afirmații. Nu sunt deloc adevărate", a declarat Courtois.
Responsabil pentru vehicularea transferului belgianului pe Camp Nou este un fost vicepreședinte al clubului de pe Camp Nou, Javier Bordas. Acesta a afirmat că a ajuns la un acord cu Thibaut Courtois în 2014, dar conducerea s-a reorientat în final către Marc-Andre ter Stegen.
"Nu voi comenta lucrurile pe care oamenii le declară în presă. Cei care mă cunosc știu că visul meu a fost întotdeauna să joc pentru Real Madrid. Sunt foarte fericit aici", a replicat belgianul.

Casillas și van der Sar, idolii lui Courtois

În aceeași conferință de presă, goalkeeper-ul madrilen a vorbit despre portarii ce i-au marcat perioada junioratului.
În perspectiva meciului cu Danemarca, Courtois a fost întrebat dacă îl idolatrizează pe legendarul portar al lui Manchester United, Peter Schmeichel. Răspunsul belgianului a fost unul surprinzător: "Mi-l amintesc pe Peter Schmeichel. Îl admir pentru ce a reușit pe teren, însă nu a fost niciodată unul dintre idolii mei".
Pe de altă parte, Courtois a adăugat că a fost cucerit de Iker Casillas și Edwin van der Sar.
"Idolii mei au fost Casillas și van der Sar. Mi-am dorit întotdeauna să ating nivelor lor", a afirmat belgianul.
Iker Casillas a câștigat UEFA Champions League și Campionatul Mondial din postura de căpitan al lui Real Madrid și a naționalei Spaniei. De cealaltă parte, Van der Sar a fost membru al celebrei echipe a lui Ajax din 1995 și s-a afirmat ulterior pe Old Trafford, sub comanda lui Sir Alex Ferguson.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo