Vorbind pentru El Periodico, Vidal și-a oferit opinia privind viitorul său. Mijlocașul Barcelonei a declarat: ”Vreau să simt că sunt important în următoarele două luni la Barcelona. Altfel, voi începe să mă gândesc la ce ar fi cel mai bine pentru cariera mea. Am 33 de ani, dar dacă mă voi antrena cum trebuie, pot să mai joc încă trei, patru ani la acest nivel”.
”Cât am fost în carantină am citit despre a fi antrenori. Am avut câțiva maeștri de la care am învățat, fiecare cu stilul lui: Conte, Guardiola, Ancelotti, Heynckes. Îl iubesc pe Conte. Am avut o relație minunată cu el, știe că sunt un învingător și că poate conta oricând pe mine”.
"Dacă simt că nu sunt suficient de important, voi pleca", spunea Vidal în toamnă, nemulțumit de faptul că evoluează tot mai puțin sub comanda lui Valverde, cel care a fost înlocuit în cele din urmă de Setien.
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39
Imediat, Inter a intrat pe fir, Conte văzându-l piesa lipsă dintr-un angrenaj care poate stopa supremația lui Juventus. Tehnicianul italia îl contacta aproape zilnic pe fotbalistul pe care l-a avut sub comandă la Juventus și se părea că mutarea se va realiza.
Doar că oficialii catalanilor au încredere în continuare în mijlocașul sud-american și le-au transmis oficialilor nerazzurrilor că, cel puțin până la finalul sezonului, nu se pune problema să îl cedeze pe Vidal. Rămâne de văzut ce se va întâmpla însă după încheierea actualei stagiuni.

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59