articol de Romeo Ene
Partida este extrem de importantă, iar cine va reuşi să se impună, va lua o opţiune serioasă pentru câştigarea titlului. Meciul de pe Camp Nou se va disputa pe 8 mai.
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39

Duelul care ar putea decide campioana din La Liga

Barcelona așteaptă în continuare confirmarea din partea guvernului, a autorităților sanitare și a ligii înainte de a continua astfel de planuri, însă în cazul în care spectatorii vor avea acces la această partidă, ei nu vor beneficia de acces la service bar, restaurante sau alte facilităţi. Suporterii nu au mai fost prezenţi pe stadioanele din Spania din martie anul trecut, din cauza pandemiei care a acaparat toată Europa.
La Liga a fost întreruptă timp de trei luni, iar sezonul 2019/2020 s-a încheiat în luna iulie, dar fanilor nu li s-a permis încă revenirea pe stadioane din cauza recomandărilor stricte de sănătate. Au mai rămas doar cinci partide până la finalul sezonului din Spania, în mai și, odată cu accelerarea campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului precum şi scăderea ratelor de infectare în toată Spania, există un sentiment de optimism că fanii ar putea reveni în curând pe stadioane.
Până atunci, Barcelona va disputa astăzi un meci extrem de important cu Granada, de la ora 20:00, iar în cazul unui succes, trupa lui Koeman va deveni lider, după ce Atletico a pierdut pe terenul lui Bilbao, scor 2-1.
În prezent, Atletico este lider, cu 73 de puncte, urmată de Real Madrid şi Barcelona, cu câte 71 de puncte.
Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59