Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona - Bilbao | Catalanii s-au impus prin golul lui Rakitic

Vlad Dumitrescu

Actualizat 24/06/2020 la 06:59 GMT+3

Barcelona s-a impus cu 1-0 pe Camp Nou în fața celor de la Athletic Bilbao grație golului marcat de Ivan Rakitic.

Lionel Messi (l.) vom FC Barcelona

Credit imagine: Getty Images

min. 71. GOOOOOL BARCELONA! Ivan Rakitic deschide scorul după un dribling superb al lui Messi. Un gol meritat venit pe fondul dominării catalanilor.
min 60. Cei de la Bilbao nu mai contează absolut deloc în atac spre deosebire de prima repriză iar ocaziile încep să fie mai dese și mai mari pentru catalani. Deschiderea de scor nu pare a fi departe.
min 50. Barcelona domină ostilitățile însă fără folos. Lionel Messi pare singurul capabil să desfacă apărarea adversă. Barcelona are nevoie neapărat de victorie astăzi, un nou egal ar reduce considerabil șansele la titlu.

Echipele de start în Barcelona - Bilbao

Barcelona XI: Ter Stegen; Nélson Semedo, Piqué, Lenglet, Jordi Alba; Arthur, Busquets, Vidal; Messi, Luis Suárez, Griezmann.
Athletic Club XI: Unai Simón; De Marcos, Núñez, Yeray, Balenziaga; Unai López, Vesga; Lekue, Sancet, Córdoba; Williams.

Preview Barcelona - Bilbao

Lionel Messi este născut pe 24 iunie și deși în fiecare an argentinianul își poate petrece ziua de naștere în vacanță, acum nu va fi cazul. Întrebarea este în ce dispoziție va fi cel care împlinește 33 de ani. Va sărbători de două ori? O dată pentru cei 33 împliniți și o dată pentru golul 700 care a contribuit la revenirea Barcelonei pe primul loc? Sau va fi nevoit să se resemneze că acest titlu aparține lui Real Madrid? Totul depinde de rezultatul Barcelonei în această seară.
Bascii nu au mai câștigat pe Camp Nou de 17 meciuri, însă ei au învins Barcelona de două ori pe San Mames în acest sezon, în cupă și campionat. ”Cred că va fi faorte greu să câștigăm titlul”, afirma Pique după egalul dezamăgitor de la Sevilla. Exact asta spunea și Guardiola când era antrenor la Barcelona în sezonul 2011/2012.
Guardiola părea să fi renunțat la titlu cu mult înainte ca sezonul să se încheie. Atunci părea că totul e împotriva clubului. Situația de acum pare similară. Pique părea să sugereze că arbitrii o ajută pe Real Madrid. Pare că toți cei de la Barcelona au senzația că Real va câștiga toate meciurile rămase pentru că arbitrii - dacă nu îi vor ajuta, cu siguranță nu le vor sta în cale. Deciziile la limită vor merge în favoarea madrilenilor.
Este adevărat că ultimele patru decizii la limită au mers toate în favoarea echipei conduse de Zinedine Zidane. Un gol împotriva lor a fost anulat pentru offside deși jucătorul implicat nu a influențat faza în meciul cu Valencia. Apoi cu Real Sociedad, Vinicius a primit un penalty soft, încă un offside discutabil și un posibil henț la reușita lui Karim Benzema.
Dar și Barcelona se poate considera norocoasă că nu l-a pierdut pe Messi la Sevilla după ce argentinianul l-a împins pe Diego Carlos. Nu toată lumea de la club crede aceleași lucruri. Unii consideră că egalul de la Sevilla este încă o dovadă că Barca este pur și simplu slabă în deplasare în acest sezon.

Barcelona - Bilbao | Problemele catalanilor

Barcelona a pierdut 23 din cele 45 pe care putea să le câștige în deplasare iar catalanii speră ca stadionul gol să întărească senzația că ar juca în deplasare partida cu Bilbao. Deși a fost schimbat antrenorul în ianuarie, pare să lipsească în continuare creativitatea la mijloc, lucru influențat cu siguranță și de absența lui Frenkie de Jong. Arthur nu pare să confirme.
În atac apare o lipsă de prospețime. Antoine Griezmann este departe de așteptările unui jucător de clasă monidală însă francezul este nevoit să joace pe bandă pentru că Messi ocupă locul său obișnuit. Doar Ansu Fati pare să aducă sclipirea necesară în atac. Însă în ciuda faptului că a marcat cu Leganes, el nu a jucat la Sevilla, o decizie de neînțeles a lui Quique Setien.
Luis Suarez a revenit după accidentarea din ianuarie, dar, previzibil, uruguayanul nu pare să fie pregătit 100% fizic. Iar meciul cu Bilbao se anunță unul extrem de dificil, oaspeții având a treia cea mai bună apărarea din campionat dar și pe Inaki WIlliams, cel care poate profita oricând de o defensivă avansată.
Premier League programul transmisiunilor
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo