Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona - Espanyol 1-0. Formația de pe Camp Nou continuă lupta pentru titlu, după golul lui Suarez

Cosmin Cioboata

Actualizat 09/07/2020 la 01:04 GMT+3

Barcelona a câștigat derby-ul Catalunyei împotriva lui Espanyol, scor 1-0, și s-a apropiat la un singur punct de liderul Real Madrid, care va juca mâine (10 iulie) contra lui Alaves.

Luis Suarez, atacantul celor de la Barcelona

Credit imagine: Getty Images

După o primă repriză săracă în ocazii de poartă, cele două echipe au ieșit mult mai montate de la vestiare. Adrenalina jucătorilor a fost însă prea mare, iar arbitrul central a fost nevoit să arate 2 cartonașe roșii într-un interval de 3 minute. Intrat la începutul reprizei secunde, Ansu Fati a petrecut numai 4 minute și 47 de secunde pe teren, reușind să atingă mingea o singură dată. Tânărul atacant a fost eliminat ca urmare a unui fault dur comis asupra lui Fernando Calero.
Inițial, centralul i-a acordat lui Fati cartonașul galben, însă tehnologia VAR a demonstrat că intrarea cu talpa ridicată a lui Fati trebuie sancționată cu cartonaș roșu. Egalitatea numerică a fost restabilită la numai 3 minute distanță de la eliminarea lui Fati, când Lozano a avut o intrare energică asupra lui Pique.
La fel ca în cazul faultului comis de Fati, arbitrul central a avut nevoie de confirmarea VAR pentru a-l elimina pe jucătorul lui Espanyol.

Barcelona a marcat după o acțiune creată de tripleta Messi - Suarez - Griezmann

Luis Suarez a marcat golul victoriei pentru formația pregătită de Quique Setien în minutul 56, după o fază inițiată de Antoine Griezmann. Francezul i-a trimis cu călcâiul lui Leo Messi, apoi starul argentinian a trimis în blocaj. Mingea a ricoșat la Suarez, care n-a iertat. Uruguayanul a finalizat cu un șut pe lângă goalkeeper și a ajuns la 4 goluri marcate de la reluarea sezonului.
S-a încheiat 1-0 pentru Barcelona, rezultat care readuce formația lui Setien la un singur punct în spatele rivalei Real Madrid. "Galacticii" vor încerca să mențină avansul față de trupa catalană la meciul cu Alaves, programat vineri (10 iulie), pe teren propriu.
Espanyol, adversara Barcelonei din această seară, va juca în sezonul următor în liga a doua din Spania. În urma rezultatului de pe Camp Nou, rivala locală a Barcei a pierdut orice șansă matematică de a se salva de la retrogradare.
Program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo