Barcelona are parte de un început de sezon demn de uitat. Catalanii au pierdut cele mai importante meciuri ale sezonului, cu Atletico Madrid și Real Madrid și se află pe locul 10, cu doar 11 puncte adunate.
Este cel mai slab început de sezon din ultimii 29 de ani, conform Sport. Mai mult, Ronald Koeman este printre cei mai slabi antrenori din istoria clubului catalan. Sau cel puțin asta spun statisticile. Olandezul se află abia pe locul 37 din 48 de antrenori într-un clasament în care sunt luate în considerare numărul de puncte adunate după opt etape.
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39

Incertitudinea domină Barcelona

Barca a reușit doar trei victorii în acest sezon iar acest lucru nu este de mirare având în vedere situația de la club. În acest moment, toate deciziile sunt luate de președintele interimar Carlos Tusquets. El colaborează îndeproape cu directorul sportiv Ramon Planes și Ronald Koeman. Niciunul dintre cei trei nu se află în această poziție acum cinci luni și s-ar putea ca toți să plece în funcție de cine va câștiga alegerile de la sfârșitul lui ianuarie.
Ne putem uita apoi în direcția jucătorilor. Barcelona a avut campanii de transferuri eșuate în ultimii ani iar nume precum Ousmane Dembele, Philippe Coutinho sau Antoine Griezmann iar conducerea actuală ar putea fi tentată să îi vândă în iarnă pentru a obține fonduri, însă dacă noile persoane din conducere îi vor considera membri cheie ai lotului?

Messi, în cea mai slabă formă a carierei

Toată lumea știe că Lionel Messi a vrut să plece de la Barcelona. Argentinianul s-a săturat de felul în care a fost gestionat clubul de Josep Maria Bartomeu și nu a plecat doar pentru a evita să dea în judecată clubul. Chiar dacă mulți au considerat că demisia lui Bartomeu îl va face pe argentinian să se răzgândească, realitatea ne arată altceva.
Viitorul lui Messi este incert. Argentinianul nu este nici pe departe hotărât să rămână la club iar contractul său expiră în vară. În ianuarie poate semna un pre-contract cu orice echipă dorește. Manchester City deja a demarat procedurile pentru aducerea sa iar planul englezilor a trecut deja de prima etapă - prelungirea contractului lui Pep Guardiola.
Messi arată mai dezinteresat ca niciodată pe teren. Un videoclip cu el mergând pur și simplu pe lângă un adversar într-un meci din Champions League ne arată în ce stare mentală se află argentinianul.
Așadar, sezonul actual pare unul pierdut deja pentru Barcelona. Pentru catalani, totul depinde de noua conducere și bineînțeles, de Messi.
Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59