Așadar, cluburile din La Liga și Liga Adelante, primele două eșaloane în Spania, vor pierde până la 700 de mlioane de euro din cauza faptului că nu le vor mai intra în conturi sumele din drepturile TV. Valoarea totală a contractului cu televiziunile este de 1,7 miliarde de euro. Din vânzări și abonamente se vor pierde aproximativ 140 de milioane de euro.
Nu sunt luate în calcul sumele pierdute din alte surse precum veniturile din ziua meciului, activitățile sponsorilor și altele. Astfel, pierderile pot ajunge la sume uriașe pentru cluburile din Spania.
Pandemia de coronavirus va duce foarte probabil la suspendarea Champions League și a Europa League. Se discută tot mai serios ca Euro 2020 să fie amânat cu un an, urmând a se desfășura în 2021.
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39
Cazurile tot mai multe de pacienți cu virusul COVID-19 au semănat panică în Europa, cea mai afectată țară din acest punct de vedere fiind Italia. Serie A și La Liga au anunțat deja că își suspendă activitatea pentru cel puțin două săptămâni, iar firul evenimentelor conduce spre o decizie similară din partea UEFA cu privință la Champions League și UEFA Europa League. De asemenea, meciurile din Bundesliga și Ligue 1 se vor disputa fără spectatori, în timp ce Premier League va anunța astăzi o decizie definitivă, cel mai probabil fiind vorba de suspendarea campionatului după ce Mikel Arteta și Callum Hudson-Odoi au fost depistați pozitiv cu coronavirus.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59