Criza de la Barcelona | Abaterea de la filozofia implementată de Johan Cruyff și lipsa de viziune

Barcelona traversează o criză de identitate în această perioadă, Lionel Messi superstarul de pe Camp Nou a devenit mai important decât echipa în sine iar acest lucru nu face decât să prelungească agonia lipsei de formă la Barcelona. Clubul a reușit cele mai bune performanțe atunci când stilul de joc s-a construit în jurul echipei, ca un întreg, fără să fie divizat.

Conducerea Barcelonei a fost complet lipsită de viziune în ultimii ani, a transferat haotic, nu a respectat ADN-ul succesului de pe Camp Nou și mai ales nu a respectat tradiția și filozofia implementată de Johan Cruyff la echipă. Olandezul a fost un fotbalist sclipitor, unic în istoria fotbalului prin nivelul său de înțelegere a jocului în sine. Cruyff a reconstruit Barcelona din temelii, acesta fiind un jucător extrem de important la echipă și determinant în funcția de manager.

A pus bazele academiei de fotbal La Masia, unde viitori fotbaliști parcurg drumul spre prima echipă bazându-se pe o filozofie clară și exactă, cea a fotbalului total, al cărui inventator a fost Rinus Michels iar mai apoi, direct dezvoltator Johan Cruyff însuși. Lupta pentru putere la nivel înalt în club a făcut ca această filozofie să se estompeze, Johan a fost îndepărtat iar clubul a intrat în declin în decursul timpului. La Masia a produs nucleul super-echipei care domina categoric scena internațională, jucători precum Xavi, Iniesta, Busquets, Pique, Puyol, Fabregas, Pedro și chiar Messi toți fiind formați treptat în academia de fotbal a Barcelonei.

“De Ruit” sau rombul, reprezintă mecanismul filozofiei de fotbal pe care Johan Cruyff a construit bazele fotbalului total la Barcelona. Johan Neeskens, fostul coechipier al lui Cruyff de la naționala Olandei, cel care a jucat în același “diamant” cu Johan Cruyff la echipă, nu îi cunoștea pe deplin înțelesul acestei așezări. Într-adevăr sunt lucruri diferite între a evolua într-un sistem și a implementa sau folosi acel sistem la o echipă, altfel toți foștii jucători ai Barcelonei ar putea să antreneze lejer pe Camp Nou. “De Ruit”, un termen care poate avea mai multe înțelesuri, însă o sigură interpretare corectă care să producă efectele fotbalului total.

Doar anumiți jucători pot evolua și menține, pe parcursul a 90 de minute, acest diamant” în funcțiune, el nefiind doar o așezare mediană clasică formată din 4 jucători. Este un întreg sistem de joc, asemănându-se cu proiecția unui diamant, care se raportează și gravitează în jurul unui nucleu central dispus în formă de romb, fiind alimentat de mișcarea în teren a jucătorilor. Motorul fotbalului total, un sistem perpetuum mobile” în care jucătorii mențin forma sistemului de joc printr-o disciplină tactică impecabilă, poziționare și o cultură fotbalistică specific însușită. Pep Guardiola a desăvârșit opera lui Johan Cruyff în perioada petrecută la Barcelona, iar momentul de vârf a fost în victoria cu 6-2 pe Santiago Bernabeu, în fața celor de la Real Madrid, în care nucleul central a fost completat de Lionel Messi, reprofilat în rol de 9 fals”.

Harta paselor lui FC Barcelona și poziționarea echipei din meciul cu Real Madrid, desfășurat în 2009, exprimă în cel mai corect mod sistemul de joc inscripționat în ADN-ul clubului catalan. Începând cu portarul Victor Valdes până la Lionel Messi poziționarea a fost una de excepție iar Xavi, Iniesta, Messi, Yaya Toure și Dani Alves au menținut constant nucleul echipei funcțional. Circulația neîntreruptă a balonului împreună cu opțiunile variate de pasă reprezintă baza filozofiei de fotbal total a lui Johan Cruyff în care echipa acționează fluid în jurul nucleului principal.

Cu siguranță Xavi și Iniesta sunt de neînlocuit în fotbalul mondial, însă clubul catalan a ratat ocazia de a menține sau transfera jucători eficienți la mijlocul terenului. Thiago Alcantara a părăsit-o pe Barcelona în 2013, o perioadă în care era Xavi - Iniesta la Barcelona se apropia de final pe Camp Nou. Clubul a decis să mizeze pe un trio de atac format din Neymar, Suarez și Messi, în detrimentul reconstrucției în linia mediană, strategie care a dat roade pe termen scurt dar care la final a eșuat complet.

Rivalii de la Real Madrid au început dominația inter-continentală cu ajutorul unei linii mediane formată din Kroos, Modric, Xabi Alonso și mai apoi Casemiro, aceștia formând compartimentul care a reprezentat cheia succesului madrilen. Barcelona de cealaltă parte l-a ales pe Rakitic un mijlocaș rezistent, box-to-box, departe de a fi un creator adevărat în timp ce atribuțiile lui Iniesta s-au limitat la a tranzita cât mai rapid balonul spre linia ofensivă pentru a o pune cât mai bine în valoare.

A urmat succesul din 2015 în Champions League, urmat de o secentă europeană care durează până în prezent. Diego Simeone cu Atletico Madrid a expus rapid slăbiciunea Barcelonei, izolând trio-ul ofensiv, moment în care carențele din linia mediană au fost expuse. Inabilitatea de a controla mijlocul terenului a fost salvată de revenirea istorică cu PSG din Champions League, însă minunea a fost repede anulată de o elimnare în faza imediat superioară a competiției. A urmat aducerea lui Paulinho care nu se mula pe filozofia de joc a clubului, iar dezastrul cu Liverpool a parafat decăderea completă a echipei, Vidal, Rakitic și veteranul Busquets nu au reușit să facă față presiunii exercitate de trupa lui Jurgen Klopp pe Anfield, așa cum o făcea pe vremuri linia condusă de Xavi și Iniesta.

Filozofia de joc a lui Cruyff iar mai apoi a lui Guardiola la Barcelona ușura mult misiunea defensivă a jucătorilor. Koeman și Guardiola în rol de apărători, datorită sistemului de joc aveau de apărat zone reduse de teren, la fel și perechea Xavi – Iniesta, diamantul” și fotbalul total venea în ajutorul jucătorilor datorită poziționării lor pe teren cumulată cu inteligența tactică antrenată încă din vremurile junioratului. Ernesto Valverde a beneficiat de Frenkie de Jong, Roberto și Busquets însă nucleul nu a dat randament, profilul jucătorilor nu a corespuns cu cerințele sistemului, Messi nu a mai fost angrenat în sistem echipa producând un fotbal steril, fără spectaculozitate. A apărut un sistem dublu-pivot la mijloc, care a blocat tranziția ofensivă fluidă și principiile ”Juego de Posicion” atât de admirate de suporterii de pe Camp Nou.

Griezmann este o soluție viabilă pentru o echipă de contraatac precum Atleti, nicidecum pentru fotbalul dorit în Catalunia, singurul plus adus de Quique Setien fiind reprezentat de titularizare lui Riqui Puig, un produs La Masia, de mare viitor, exponent al filozofiei de joc a Barcelonei. După Setien a urmat Ronald Koeman, cu jucători transferați în același sistem haotic. Olandezul se vede nevoit să utilizeze o linie mediană cu Pjanic și de Jong pe așezare dublu-pivot, într-un 4-2-3-1 care se aseamănă cu mecanismul lui Van Gaal din trecut. Louis Van Gaal și el un adept al fotbalului total dar cu o metodă de aplicare diferită față de Johan Cruyff, mai robotizată și lipsită de strălucirea geniului individual. Sistemul 4-2-3-1 nu poate oferi decât o replică palidă a diamantului implementat de Johan Cruyff, în cazul Barcelonei, blochează tranziția și oferă doar doi mijlocașii în centrul terenului față de 4-3-3-ul clasic.

Marele Ajax îi avea pe Haan, Neeskens, Muhren și Cruyff așa cum Barcelona i-a avut în Dreamteam-ul anilor 90’ pe Guardiola, Bakero, Eusebio și Laudrup iar mai apoi pe Busquets, Xavi, Iniesta și Messi. Conexiunea dintre sistemul de joc și nivelul individual al fotbaliștilor care îl formează, dusă la perfecțiune sub comanda unor mari tehnicieni.

Lionel Messi sub comanda lui Guardiola, era parte a unui sistem, lucra pentru acel nucleu, în momentul de față echipa văzându-se nevoită să acționeze pentru el. Geniul său indiscutabil alimenta Barcelona și dădea viață sistemului de joc, lucru absolut necesar pentru ca diamantul” să funcționeze. Cu antrenori precum Cruyff sau Guardiola nu se negociază, Laudrup, Romario, Stoichkov sau Messi aveau parte de libertate, limitată și acordată în momentele în care jocul o permite, fără a pune în pericol siguranța echipei la nivel de colectiv, pentru că orice piesă lipsă din angrenaj produce colapsul sistemului de joc în sine. Messi, în prezent, numai are nici motivație la nivel individual și nici jucătorii potriviți care să formeze un nucleu în care argentinianul să strălucească la cel mai înalt nivel.

Barcelona a ajuns în momentul în care o reconstrucție din temelii se impune. Există viață și după Messi iar cel mai bun moment pentru o despărțire este ca aceasta să se realizeze cât mai curând. Cum Xavi, Iniesta sau Puyol au lăsat locul altor jucători așa și geniul argentinian trebuie să o facă. Infulența sa la echipă numai produce rezultate, Messi a devenit mai mult decât un club, iar asta nu trebuie să se întâmple nicăieri în fotbal și mai ales la Barcelona.

Conducătorii care vor urma au datoria de a conduce o campanie de transferuri realizată pe stilul clubului, o revigorare a academiei La Masia fiind la fel de importantă. Soluții sunt, Lautaro Martinez, Bernardo Silva, Eric Garcia se pot integra pe Camp Nou cu ușurință iar Riqui Puig poate fi promovat ca și titular constant, dar nimic nu se poate realiza fără o revenire la origini, la filozofia lui Johan Cruyff în care echipa funcționează pe baza unui sistem de joc original, pus în mișcare de jucătorii potriviți, fotbalul total la el acasă pe Camp Nou.