Real Madrid a învins Barcelona cu scorul de 2-0, goluri marcate de Junior Vinicius şi Mariano. Real Madrid ocupă prima poziţie din La Liga, iar Barcelona se poziţionează pe locul secund. Junior Vinicius a deschis scorul în minutul 71, când a preluat mingea trimisă de Kroos, a avansat în interiorul careului şi a trimis pe colţul scurt, învingându-l pe portarul ter Stegen.
Real Madrid şi-a majorat avantajul, în minutul 90+2, când, după o acţiune individuală, Mariano a trimis un şut precis pe partea dreaptă a porţii lui ter Stegen. În clasamentul din LaLiga, Real Madrid ocupă prima poziţie, cu un total de 56 de puncte, în timp ce Barcelona se află pe locul 2, cu un punct mai puţin. În următoarea rundă din LaLiga, Real Madrid va întâlni Betis, iar Barcelona se va duela cu Real Sociedad.

Cristiano Ronaldo, prezent în tribune

Premier League
Ronaldo, mesaj sugestiv cu privire la viitorul său! Cum a comentat venirea lui Ten Hag la Man United
14/05/2022 LA 08:56
Ronaldo a profitat de faptul că derby-ul dintre Juventus și Inter a fost amânat din cauza coronavirus și a plecat în grabă spre Madrid pentru a asista la meciul dintre Real Madrid și Barcelona. Nu i-a fost adversar lui Messi pe teren, însă le-a fost suporter de nădejde foștilor colegi de pe Bernabeu.
Starul portughez a fost prezent pe Bernabeu pentru prima dată de la plecarea în vara lui 2018 în Serie A. La finalul partidei, CR7 a aplaudat entuziasmat prestația madrilenilor, care au obținut o victorie de moral și revenirea pe locul 1 în LaLiga.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Premier League
Ronaldo și Sadio Mane, excluși de pe lista scurtă pentru titlul de Jucătorul sezonului din Anglia
13/05/2022 LA 11:25
Premier League
David Beckham, sfaturi pentru United înainte de sosirea lui Ten Hag! Ce mesaj a avut pentru Ronaldo
09/05/2022 LA 08:23