Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Veștile proaste continuă la Real Madrid! După Toni Kroos și Hazard, încă un star s-a accidentat grav

Cosmin Cioboata

Actualizat 02/10/2020 la 21:53 GMT+3

Real Madrid a primit o nouă veste proastă astăzi. După ce în ultimele zile au fost confirmate accidentările lui Toni Kroos și Eden Hazard, astăzi campioana en-titre din La Liga a anunțat că Dani Carvajal a suferit o accidentare serioasă la ligamentul colateral medial și va lipsi cel puțin două luni.

Zinedine Zidane, tehnicianul lui Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Zinedine Zidane continuă să aibă tot mai multe probleme la nivelul lotului, deși noua stagiune a început de numai 3 etape. Mai întâi, tehnicianul Realului a aflat că Toni Kroos a suferit o leziune musculară, apoi a fost lovit de vestea că Hazard, starul belgian chinuit de accidentări în sezonul precedent, va lipsi cel puțin o lună din cauza unor noi probleme musculare.
De asemenea, Eder Militao are probleme medicale și n-a fost inclus de Zidane în lot la ultimele meciuri.
Când se părea că problemele nu se pot amplifica mai mult de atât, Zidane a primit astăzi o nouă veste proastă. Dani Carvajal va lipsi în jur de două luni în urma unei accidentări suferite la ligamentul colateral medial de la genunchiul drept. Fundașul dreapta al Realului va lipsi inclusiv la confruntarea cu Barcelona, de pe 25 octombrie.
De asemenea, accidentarea respectivă îl va ține departe de gazon pe Carvajal la primele 4 meciuri ale Realului din grupele UEFA Champions League.
Momentan, nu se știe dacă fundașul spaniol va avea nevoie sau nu de operație. Mai multe teste vor fi efectuate în următoarele zile.

Dani Carvajal, fundașul lui Real Madrid, s-a accidentat și va lipsi cel puțin 2 luni

În aceste condiții, Zinedine Zidane va fi nevoit să se bazeze pe Alvaro Odriozola, cel care a început ca titular și ultimul meci din campionat, cu Real Valladolid, câștigat la limită de "galactici", scor 1-0.
Carvajal fusese chemat de Luis Enrique la naționala Spaniei pentru duelurile cu Portugalia, Elveția și Ucraina din această lună, însă planurile le-au fost date peste cap.
Pentru Real Madrid urmează meciul din La Liga cu Levante, din deplasare, de pe 4 octombrie. Trupa lui Zidane și-a aflat ieri și adversarele din grupele UEFA Champions League. "Galacticii" se vor lupta pentru un loc în primăvara europeană cu Inter, Borussia Monchengladbach și Șahtior Donețk.
După primele 3 etape, Real Madrid se află pe locul 3 în La Liga, cu 7 puncte acumulate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo