Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dezvăluirea tranșantă a lui Messi: "Am suferit enorm! Conducerea Barcelonei e un dezastru"

Cosmin Cioboata

Actualizat 04/09/2020 la 21:23 GMT+3

Lionel Messi va rămâne la Barcelona până vara viitoare, la finalul sezonului 2020/2021. Anunțul a fost făcut chiar de starul argentinian, într-un interviu oferit pentru Goal.com.

Lionel Messi va rămâne la Barcelona

Credit imagine: Getty Images

În interviul respectiv, Messi explică pe larg de ce vrea să plece de la Barcelona vara viitoare. Messi nu este fericit la Barcelona și voia să plece de acum, lucru pe care l-a comunicat deja conducerii. Nu voia să rămână sub nicio formă pe Camp Nou, dar a rămas doar ca să evite o bătălie legală cu clubul. Messi a mai spus că managamentul Barcelonei sub Josep Maria Bartomeu este un dezastru.
Mai jos, interviul oferit pentru Goal.com:
  • De ce a durat atât de mult timp până ai oferit prima reacție publică?
În primul rând, din cauza înfrângerii de la Lisabona (n.r. - împotriva lui Bayern Munchen, 2-8). A fost extrem de dificil. Știam că va fi un adversar dificil, dar nu ne așteptam să încheiem în acel fel. Am mânjit imaginea clubului și a orașului Barcelonei. Am oferit o imagine foarte rea. Am vrut să treacă ceva timp până să clarific lucrurile.
  • De ce le-ai spus celor de la Barcelona că vrei să pleci?
L-am anunțat în primul rând pe președinte (n.r. - Josep Maria Bartomeu) că vreau să plec. I-am tot spus asta de-a lungul anului. Sunt de părere că Barcelona are nevoie de mai mulți jucători tineri și am crezut că vremea mea aici s-a încheiat. Mi-a părut foarte rău, ținând cont că mereu mi-am dorit să îmi închei cariera aici. A fost un an foarte greu pentru mine, am suferit enorm la antrenamente, la meciuri și în vestiar. Am început să mă gândesc la noi obiective. N-am luat această decizie din cauza meciului cu Bayern. O aveam în minte de multă vreme. L-am anunțat pe președinte, iar el a spus că pot să plec la finalul sezonului. În final, nu s-a ținut de cuvânt.
Niciodată nu aș face asta (n.r. - să meargă la tribunal). Barcelona mi-a oferit totul de când am sosit aici, nu mi-a trecut prin cap să merg în instanță.

Messi va rămâne la Barcelona: "Am simțit foarte multă durere"

  • Ceva trebuie să se schimbe la Barcelona, nu? Ceva trebuie să se schimbe la nivel sportiv, nu?
Voi continua la Barca și atitudinea mea nu se va schimba indiferent cât de mult mi-am dorit să plec. Voi da tot ce am mai bun. Mereu vreau să câștig, sunt competitiv și nu vreau să pierd niciodată. Mereu vreau tot ce e mai bun pentru club. Acum nu știu ce se va întâmpla. Avem un nou antrenor cu idei noi. Asta este bine dar trebuie să vedem cum răspunde echipa și dacă ne va ajuta. Ce pot să spun este că rămân și că voi da tot ce pot.
  • Ce ai simțit când au fost oameni care au crezut că nu îți pasă de fapt de Barcelona?
Am simțit multă durere, eu sunt foarte recunoscător față de acest club. Iubesc clubul și nu voi fi niciodată mai bine decât aici. Dar am dreptul să-mi decid viitorul. Voiam noi obiective și noi provocări. Dar aici la Barcelona am totul. Fiul meu, familia mea, toată lumea a crescut aici. Nu era nimic greșit în ideea de a pleca atunci, aveam nevoie de asta și eu și clubul. Era bine pentru toată lumea.
Când mi-am anunțat soția și copiii că vreau să plec, a fost o dramă teribilă. Au început să plângă, copiii mei nu voiau să plece din Barcelona. O să continui la Barcelona deoarece președintele mi-a spus că singurul mod în care aș putea să plec este să fie plătită clauza de 700 milioane de euro, lucru care este imposibil.
Mai jos, interviul integral realizat de Goal.com:
picture

Premier League se întoarce din 12 septembrie la Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo