Chiar dacă toți ochii microbiștilor sunt îndreptați în această perioadă către Campionatul European, echipele de club pregătesc noul sezon.
Marile cluburi europene obișnuiesc în această perioadă să-și lanseze noua gamă de echipament, iar Barcelona nu putea face excepție. După ce noul echipament de Champions League al catalanilor a fost prezentat în urmă cu câteva săptămâni, astăzi fanii au putut vedea cum arată echipamentul pe care jucătorii îl vor purta la meciurile de pe Camp Nou, în campionat.
Liga Campionilor UEFA
Continuă problemele pentru Barcelona după înfrângerea cu Bayern din UCL! Ce jucători s-au accidentat
ACUM 5 ORE

FC Barcelona și-a lansat echipamentul de acasă pentru noul sezon

Designul tricourilor nu este foarte diferit față de cel din anii trecuți, dar prezintă câteva noutăți. În partea stângă apare Crucea Sfântului Gheorghe, protectorul spiritual al clubului, dar și steagul Catalunyei.
Principala noutate este că numerele de pe spate și numele jucătorilor, precum și înscrisul "UNICEF" sunt imprimate cu alb, nu cu galben ca și până acum.
O altă noutate apare și la șorturi, care au două culori (albastru și grena), câte una pe fiecare picior. Întregul echipament este realizat din plasticuri reciclate. Fanii vor putea intra în posesia noilor echipamente începând cu data de 21 iunie.
Liga Campionilor UEFA
Barcelona, la pământ în UEFA Champions League! Laporta, rugăminte pentru suporteri: "Aveți răbdare!"
ACUM 19 ORE
Fotbal
Gini Wijnaldum dă cărțile pe față! Cum a reușit PSG să-l deturneze din drumul spre Barcelona
ACUM 21 ORE