Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FC Barcelona nu renunță la ideea Superligii! Comunicatul oficial, cu motivele implicării în proiect

Nicu Savin

Publicat 22/04/2021 la 20:32 GMT+3

FC Barcelona a emis astăzi un comunicat oficial, prin care clubul catalan a explicat de ce a susținut proeictul unei Super Ligii Europene.

Joan Laporta

Credit imagine: Getty Images

FC Barcelona a fost unul dintre cele 12 cluburi europene care au avut intenția de a se rupe de sub egida UEFA și a fonda Super Liga Europei, o competiție care ar fi generat câștiguri financiare mult mai mari pentru cluburile implicate decât o face actuala Champions League.
La presiunea forurilor din fotbalul mondial și a opiniei publice, proiectul a fost oprit din fașă, dar o parte a cluburilor fondatoare susțin în continuare ideea. Printre aceste este și FC Barcelona, care alături de Real Madrid ar fi câștigat sume impresionante dacă Supe Liga ar fi devenit realitate.

FC Barcelona nu renunță la ideea Super Ligii Europei

Președintele Laporta a declarat public că fotbalul are nevoie de o asemenea competiție. De altfel, clubul catalan a emis un comunicat oficial, în care a explicat motivele care au contribuit la aderarea la acest proiect gigantic, susținând că formatul actual al fotbalului european are nevoie de o schimbare.
Iată comunicatul integral al Barcelonei, publicat pe sport.es:
1."FC Barcelona împărtășește analiza efectuată de majoritatea cluburilor de fotbal europene importante în sensul că, și cu atât mai mult în situația socio-economică actuală, este necesar să se întreprindă reforme structurale menite să garanteze viabilitatea financiară din lumea fotbalului, îmbunătățind spectacolul oferit fanilor din întreaga lume și consolidând baza socială pe care se susține acest sport, care este principalul său bastion și principala sa forță.
În acest context, Consiliul de Administrație al FC Barcelona a acceptat, de urgență, să facă parte, ca și club fondator, din Superliga, o competiție a cărei premisă este de a îmbunătăți calitatea și atractivitatea spectacolului oferit fanilor fotbalului și, în același timp, ca principiu inalienabil pentru FC Barcelona, ​de a căuta noi formule de solidaritate cu întreaga familie din fotbal.
Decizia a fost luată cu convingerea că un presupus refuz de a face parte din acest proeict ca și club fondator ar fi fost o eroare istorică. În calitate de club sportiv de referință mondial, apărăm vocația de conducere a clubului, care este o parte indispensabilă a identității și a spiritului sportiv, social și instituțional al entității.
În orice caz, FC Barcelona, ​​o entitate care a fost și va fi întotdeauna proprietatea fiecăruia dintre partenerii săi, și-a rezervat în mod expres dreptul de a supune o astfel de decizie transcendentă aprobării finale a organelor sale sociale competente, după un studiu necesar și profund."
2."Odată ce reacția socială pe care inițiativa amintită a fost potrivnică în multe medii, este de necontestat că FC Barcelona înțelege că trebuie deschisă o analiză mult mai aprofundată asupra motivelor care au generat această reacție și să reconsidere, dacă este cazul și acolo unde este necesar, abordarea și formula propusă inițial. Acest exercițiu de analiză aprofundată necesită timpul și calmul necesar pentru a evita orice acțiune erupțională.
Considerăm la fel de important să evidențiem faptul obiectiv că o Curte de Justiție a acordat deja protecția juridică urgentă solicitată, confirmând astfel apariția unei bune legi a inițiativei de către cluburile fondatoare ale proiectului Super Ligii. În acest sens, Clubul consideră că ar fi deplasat dacă procesul necesar de reflecție și dezbatere este stabilit sub criterii de presiune și intimidare nejustificate.
În ciuda faptului că este perfect conștient de importanța și interesul informativ pe care îl suscită această chestiune, precum și de necesitatea de a acționa întotdeauna cu transparență maximă, clubul FC Barcelona va acționa în orice moment cu criterii de prudență și solicită înțelegerea maximă, respectul și chiar răbdarea fanilor a și întregii opinii publice."
Program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo