Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fotbalul european se va relua în mai, anunță șeful La Liga

Vlad Dumitrescu

Actualizat 21/03/2020 la 13:00 GMT+2

Principalele campionate europene plănuiesc să reia competițiile în mai, a anunțat președintele La Liga, Javier Tebas.

Javier Tebas, President of La Liga, talks during the presentation of a report on football consumption

Credit imagine: Getty Images

După ce aproape toate competițiile fotbalistice europene au fost suspendate, UEFA a creat un comitet din care fac parte Tebas, Premier League și Asociația Cluburilor Europene pentru a crea o structură de calendar pentru ligile continentale care să fie respectată atunci când sezonul fotbalistic va putea fi reluat.
”La jumătatea lui mai ar trebui să putem relua toate competițiile europene. Toate. Bineînețeles, acest lucru depinde de evoluția pandemiei”, a declarat Tebas pentru MARCA.
”Ar putea fi reluat chiar mai devreme, dar aceasta este data pe care o avem acum stabilită”, a continuat el.
Într-un interviu separat acordat cotidianului El Pais, întrebat fiind dacă este plauzibil ca toate ligile să se încheie până pe 30 iunie, Tebas a afirmat: ”Da, decizia UEFA de a amâna Euro a fost foarte utilă pentru a aduce campionatele la bun sfârșit, dar aveam deja planuri pentru calendar dinainte de amânarea Euro”.
”A fost un scenariu despre care știam că se putea întâmplat și lucram deja la diferite date. Acum trebuie să lucrăm altfel, să ne gândim care ar putea fi cea mai târzie dată în care s-ar putea încheia”, a afirmat el.
”Scenariul fundamental este că la jumătatea sau la sfârșitul lui mai cel mai târziu trebuie să reîncepem campionatele pentru a putea fi încheiate până pe 30 iunie. Celelalte scenarii implică date mult mai târzii. Depinde și dacă vor exista meciuri de tip play-off care ar putea fi anrajate sau dacă unele meciuri din Champions League se vor juca în weekend”, a continuat Tebas.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo