Invitat la o emisiune la Radio Marca, oficialul italian a vorbit deschis despre problemele pe care le-a avut la clubul catalan, menționând printre altele și ce jucători pe care i-a propus Barcelonei au fost refuzați.
Ariedo Braida a ajuns la Barcelona în 2015, ocupând funcția de director sportiv, una dintre principalele sale atribuții fiind detectarea de jucători valoroși în afara Spaniei și negocierea cu cluburile acestora pentru aducerea lor pe Camp Nou. Chiar dacă avea contract până în 2021, Braida a fost demis nejustificat anul trecut, motiv pentru care acesta a intentat un proces clubului catalan.
În amplul interviu acordat pentru Radio Marca, Braida a vorbit și despre jucătorii pe care a intenționat să-i aducă pe Camp Nou în mandatul său, dar care au fost refuzați de club din diferite motive.
Liga
"Impotenta Barcelona", doar egal la Cadiz. Decizia lui Laporta în privința lui Koeman
ACUM 10 ORE
Printre aceștia se numără și Erling Haaland, despre care Braida a spus că l-a remarcat pe când juca în Norvegia, dar oficialii catalani au spus atunci că nu este un jucător de profilul Barcelonei: "Studiam jucători și am notat câteva nume precum Haaland, de la Borussia Dortmund, când încă juca în Norvegia. Dar la club mi-au spus că nu e interesant, că nu are profilul Barcelonei. Din Italia am sugerat și alte nume, cum ar fi Barella, care este acum la Inter, sau Zaniolo, de la Roma. Dar nu aveam puterea de a face transferurile pentru că a fost dată altora, nu puteam face nimic."

Ariedo Braida: "Barcelona nu a intenționat să-l transfere pe Pogba"

Când Braida a ajuns la Barcelona, presa iberică a speculat că aducerea italianului are legătură cu un eventual transfer al lui Paul Pogba pe Camp Nou, francezul evoluând în acea perioadă la Juventus. Acesta a recunoscut că a avut o întâlnire cu oficialii lui Juventus, dar a menționat că niciodată Barcelona nu a avut o intenție serioasă de a-l transfera pe francez.
"Nu, este o minciună. Este adevărat că eu și Albert Soler (alt director sportiv la Barcelona) am mers la Milano și ne-am întâlnit cu consiliul de la Juventus, dar în ciuda discuțiilor, nu a existat nicio intenție reală de a-l semna. De fapt, Pogba a ajuns să rămână în vara aceea la Torino și nu a mers la un alt club.", a declarat Braida pentru Radio Marca.
Ariedo Braida a fost un fotbalist modest, care a jucat totuși 79 de meciuri în Serie A, marcând 14 goluri. Cariera de oficial a fost însă mult mai prolifică, Braida acupând funcția de director sportiv sau director general la AC Milan din 1986 până în 2013, după ce și-a început această activitate la Monza (1981-1984), iar apoi a trecut și pe la Udinese (1984-1986).
În februarie 2015 a fost numit director sportiv la Barcelona, club la care a lucrat până în 2019, când contractul i-a fost desfăcut fără a i se explica motivul. Astfel, italianul a intentat un proces clubului catalan. Printre altele, Braida a spus că nu a fost apreciat cum trebuie la Barcelona, trimițând indirect săgeți la adresa actualei conduceri a catalanilor, care este contestată de foarte multă lume de altfel.
"Am venit la Barca pentru că ei m-au ofertat. La început a fost bine, mi-au explicat că voi face parte dintr-o comisie care se va ocupa de transferuri. Se părea că se va face această comisie, dar apoi totul s-a oprit. Am lucrat mulți ani la un club de talia Barcelonei, cum este Milanul, sunt profesionist și încerc mereu să fac o treabă bună, dar se pare că asta nu a contat la Barcelona. În orice caz, asta este viața, trebuie să merg mai departe. Pe 1 decembrie avem un proces, deși cred că nu vom ajunge la el pentru că vreau și sper că vom găsi o soluție înainte de această dată.", a mai spus Braida la Radio Marca.
Liga
Barcelona l-a transferat pe cel mai talentat puști din Turcia! Cine este noua speranță a catalanilor
ACUM O ZI
Serie A
4 forțe din Europa se luptă pentru transferul unei vedete din naționala Germaniei
ACUM O ZI