Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Koeman a reacționat după comentariile lui Di Maria despre Messi: ”Este o lipsă de respect!”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 04/02/2021 la 11:13 GMT+2

Antrenorul Barcelonei, Ronald Koeman, a acuzat PSG dar și pe argentinianul Di Maria de o lipsă de respect din cauza comentariilor privind situația lui Lionel Messi.

Lionel Messi und Ronald Koeman

Credit imagine: Getty Images

”Mie mi se pare o lipsă de respect. Este greșit să spui așa ceva, mai ales înaintea meciului din UEFA Champions League. Nu este corect și nu cred că arată respect față de Barcelona vorbind despre un jucătorul nostru”, a declarat Koeman.
”Vorbesc mult despre Leo, care joacă la Barcelona. Și mai mult, vom și juca împotriva lor”, a adăugat olandezul.

Ce a declarat Di Maria despre Messi?

În iunie îi expiră contractul lui Messi cu Barcelona, iar PSG pare principala candidată să îl transfere, după ce City pare că a ieşit din cursă. Catalanii sunt într-o situaţie financiară grea şi noul preşedinte va avea mult de muncă pentru a îi oferi decarului un salariu comparabil cu cel de acum (555 de milioane de euro, în perioada 2017-2021).
"Lucrurile cu Messi se dezvoltă. Da, da, eu sper să vină aici. Există multe posibilităţi pentru ca el să fie aici de la anul. Trebuie să fim calmi şi să aşteptăm finalul sezonului, vom vedea ce se va întâmpla", a spus Di Maria.
Într-un interviu acordat în urmă cu două săptămâni argentinienilor de la Tyc Sport, Di Maria declara că și-ar dori foarte mult să fie coleg cu Messi și la echipa de club, așa cum a făcut-o la națională.
"Am visat întotdeauna să joc cu el în aceeași echipă. Am făcut-o la națională, dar visul meu e să fiu în aceeași echipă zi de zi. Există acum o șansă, dar contractul meu aici se încheie și nu știu ce se va întâmpla, dar mi-ar plăcea să joc cu Messi și aș fi foarte fericit. Am avut șansa să joc cu Cristiano Ronaldo, Neymar și Mbappe. Dacă aș juca și cu Leo ... aș putea să mă retrag cu ușurință. Ar fi maximul. Nu aș putea cere nimic mai mult în fotbal", a declarat Di Maria pentru Tyc Sport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo