Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Koeman, precaut înainte de Barcelona – Atletico: ’’Meci important, dar nu decisiv’’

Eurosport
DeEurosport

Publicat 07/05/2021 la 16:29 GMT+3

Barcelona o va întâlni pe Atletico Madrid, sâmbătă, (17:15), iar rezultatul partidei poate influenţa foarte mult lupta la titlu. În cazul unui succes, Barcelona devine lider şi are prima şansă la câştigarea La Liga, cu 3 etape înainte de final.

Ronald Koeman

Credit imagine: Getty Images

articol de Romeo Ene
Ronald Koeman, tehnicianul Barcelonei, este de părere că rezultatul nu va decide complet lupta pentru titlu. Ar mai rămâne 3 etape, iar olandezul speră că echipa sa se se va impune şi va aştepta un pas greşit din partea Realului, cu care se află la egalitate de puncte, 74. Atletico este lider cu 76 de puncte.

Meci important pentru titlu

Koeman a avut un mesaj precaut înaintea duelului, sugerând că mai sunt 3 etape de jucat în afară de cea de sâmbătă, iar rezultatul nu va stabili campioana Spaniei: "Nu știu dacă rezultatul acestui meci va fi decisiv, dar va fi important", a spus el la conferința de presă premergătoare meciului.
’’Există urcușuri și coborâșuri într-un sezon și am acumulat multe puncte pentru a fi în această postură. Nu ne-am putut imagina că putem ajunge în acest punct în urmă cu câteva luni. Pentru a fi campioni, trebuie să câștigăm fiecare joc. Sunt convins că dacă câștigăm fiecare meci, atunci vom fi campioni."
Luis Suarez va fi una dintre figurile principale ale acestei partide, astfel el se va duela cu Barcelona pentru prima dată de la transferul din vara trecută, după ce a ratat prima întâlnire din cauza coronavirusului.
Koeman a declarat că va fi ciudat pentru el şi echipa sa să joace împotriva lui Suarez: ’’Va fi ciudat pentru el și pentru jucătorii din echipa noastră", a spus Koeman despre Suarez care va juca pe Camp Nou din postura de adversar.
’’Dar, toți suntem profesioniști și toată lumea va da totul pentru echipa sa.Trebuie să ne gândim cum să-i presăm. Avem nevoie să facem un joc bun cu mingea deoarece sunt o echipă care apără bine. Trebuie să fim foarte buni pentru a crea oportunități."
Încă nu este sigur dacă antrenorul poate fi pe bancă pentru meci, Barcelona făcând apel la suspendarea sa pe care a primit-o la meciul cu Granada.
"Dacă nu pot fi acolo, atunci va fi precum în partida de la Valencia, sunt convins că staff-ul meu va face o treabă bună. Nu este nevoie să dramatizăm dacă nu voi putea sta pe bancă.’’, şi-a încheiat Koeman discursul, conform Marca.
Barcelona – Atletico Madrid se joacă sâmbătă, (17:15), iar câştigătoarea va face un pas uriaş către titlu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo