Aseară, după remiza înregistrată de Barcelona pe terenul celor de la Sevilla (0-0), Pique a transmis "înțepături" către tabăra Realului, făcând referire, printr-un mesaj cu subînțeles, la faptul că madrilenii au fost favorizați de deciziile arbitrilor.
În urmă cu puțin timp, a venit rândul lui Zidane să vorbească despre acest subiect. La conferința premergătoare duelului cu Real Sociedad (mâine, ora 23:00), tehnicianul formației de pe Santiago Bernabeu i-a oferit o replică fermă lui Pique, considerând că echipa sa n-a primit vreun tratament preferențial la ultimele două victorii din La Liga:
Fiecare gândește ce vrea. Și eu am opinia mea, dar nu vreau să intru în detalii. Tot ce pot să spun este că arbitrii nu ne-au ajutat. În continuare, vreau să mă concentrez asupra meciului de mâine (n.r. - Sociedad vs Real Madrid). Este singurul lucru care mă interesează în prezent. Așa sunt eu, acesta e felul meu de a fi. Îmi place să profit de fiecare lucru care mi se întâmplă în viață. Sunt norocos că pot face lucruri care îmi plac și știu că nu toată lumea poate spune același lucru. La fel ca multe persoane, și eu aș putea să mă plâng de lucrurile negative, dar prefer să n-o fac. Sunt o persoană foarte pozitivă. | Zinedine Zidane
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39

La Liga | Real Madrid poate urca pe primul loc în Spania

Real Madrid a câștigat primele două meciuri de la reluarea sezonului din La Liga, ambele disputate pe teren propriu. Mai întâi, trupa lui Zidane s-a impus cu 3-1 în fața lui Eibar, pentru ca în ultima etapă să câștige cu 3-0 în duelul cu Valencia.
În cazul în care va obține cele 3 puncte și pe terenul lui Sociedad, Real Madrid va urca pe primul loc în La Liga, la egalitate de puncte cu rivala Barcelona. Meciul formației pregătite de Zinedine Zidane va fi mâine seară (ora 23:00), transmis livetext pe Eurosport.ro.

Barcelona sau Real? Aceștia sunt adversarii în lupta pentru titlu din Spania

Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59