Contractul actual al lui Messi expiră în vara anului viitor, motiv pentru care oficialii Barcelonei sunt disperați să obțină semnătura starului cât mai repede.
Întrebat despre cum decurg negocierile cu Messi, Bartomeu s-a arătat extrem de optimist, spunând că jucătorul cu 6 Baloane de Aur câștigate își dorește să rămână la Barca până la finalul carierei sale:
"Am vorbit, vorbim și vom vorbi în continuare cu Messi. Vrea să-și încheie cariera la Barcelona. Sunt sigur că va semna prelungirea contractului. Nu am vreun dubiu în această privință.", a spus Josep Maria Bartomeu, pentru TV3.
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39
În același timp, Bartomeu a dezvăluit că postul lui Quique Setien nu se află în pericol, în ciuda criticilor primite de tehnician în ultima perioadă. De asemenea, președintele Barcei a lămurit și zvonurile unei posibile numiri a lui Xavi:
"Quique Setien va rămâne pe banca echipei și la meciurile din Champions League (n.r. - din luna august). Ne dorim să fie antrenorul Barcelonei și în sezonul următor. Intenția noastră este ca oamenii să-și ducă la bun sfârșit contractele. Da, Xavi va fi antrenorul echipei într-o bună zi. Dar acum nu ne gândim la asta.", a mai spus Bartomeu.

Messi a blocat negocierile pentru prelungirea contractului cu Barcelona

Bartomeu are mari probleme din perspectiva unui nou mandat la conducerea Barcelonei. Dincolo de problemele de pe banca tehnică și de titlul ca și ratat, Messi îi creează probleme.
După ce a înscris golul 700 din carieră, starul sud-american a refuzat să mai discute cu oficialii clubului despre un nou contract. Manu Carreno, un jurnalist reputat din Spania, a deschis programul "El Larguero" pe Cadena Ser cu o informație care instantaneu a făcut înconjurul presei spaniole: Messi a blocat negocierile cu Barcelona pentru noul contract.
Inițial discuțiile au progresat foarte bine și se părea că Messi va prelungi până în 2023, urmând să câștige aceeași sumă ca în prezent: 7 milioane de euro/lună.
"Ultimele evenimente au făcut ca Messi să reconsidere totul și, pentru moment, a decis să oprească orice negociere.", titrează sport.es.
Messi nu are încredere în Bartomeu, care în iarnă a luat decizia de a-l înlocui pe Valverde, un tehnician pe care argentinianul îl sprijinea, cu un antrenor fără experiență, Quique Setien. Rezultatele nu au fost cele scontate, iar în prezent între vestiar și stafful tehnic e o ruptură iremediabilă.

Real Madrid ar putea câștiga titlul din La Liga în următoarea etapă

Cu 2 etape rămase până la finalul stagiunii, Real Madrid are un avans de 4 puncte față de urmăritoarea Barcelona. Formația de pe Santiago Bernabeu ar putea sărbători cucerirea titlului chiar în următoarea etapă, când va primi vizita lui Villarreal (16 iulie, ora 22:00). Pentru asta, Real Madrid trebuie să obțină cele 3 puncte. În runda finală, trupa lui Zidane se va deplasa pe terenul lui Leganes (19 iulie, ora 22:00).
De cealaltă parte, Barcelona va juca, în ultimele 2 etape, în compania celor de la Osasuna (acasă, 16 iulie, ora 22:00) și Alaves (deplasare, 19 iulie, ora 22:00).
Clasamentul din La Liga (TOP 7):
  • 1. Real Madrid 83p
  • 2. Barcelona 79p
  • 3. Atletico Madrid 66p
  • 4. Sevilla 66p
  • 5. Villarreal 57p
  • 6. Getafe 54p
  • 7. Real Sociedad 51p
https://i.eurosport.com/2020/07/14/2849881.jpg
Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59