Telenovela verii pe piața transferurilor a fost reprezentată de dorința lui Messi de a pleca de pe Camp Nou. În cele din urmă, argentinianul a decis să rămână, însă pare destul de clar că în iarnă, când va intra în ultimele șase luni de contract, va semna cu Manchester City.

Luis Suarez e de acord că o nouă provocare e o variantă plauzibilă, însă spune că decarul sud-american ar putea să rămână în Catalunya până la finalul carierei, dacă cei din conducerea Barcelonei vor fi dați la o parte.

Liga
Barcelona, făcută praf de un fotbalist legendar: "Fără Messi, nu ar câștiga nici trofeul Purchero"
ACUM O ZI

"Există posibilitatea ca Leo să joace pentru un alt club, dar, dacă se va simți din nou confortabil, va dori să continue la Barcelona. Pentru ca asta să se întâmple, trebuie să se simtă iar fericit, iar asta se va întâmpla doar dacă vine o nouă conducere", a spus el pentru ESPN.

Luis Suarez, dat la o parte de la Barcelona din cauza prieteniei cu Messi?

Și Suarez are un dinte împotriva conducerii Barcelonei, considerând, ca și Messi, că a fost tratat nedrept. Uruguayanul voia să continue, dar a fost dat la o parte. La nivel declarativ, oficialii catalanilor au invocat salariul mare și vârsta, însă uruguayanul e convins că relația excelentă avută cu Leo a deranjat.

"Cred că au vrut să mă dea la o parte pentru că eram de partea lui Messi, poate că i-a deranjat că am o relație atât de bună cu Leo. Nu găsesc însă niciun motiv pentru care să creadă relația mea cu Leo ar fi putut să dăuneze echipei", a mai declarat Suarez, care a admis că îi simte deja lipsa fostului său prieten. Doar pe teren, pentru că în viața privată prietenia lor va dăinui pentru totdeauna. "Evident că mi-e dor de Leo, dar cu tehnologia din ziua de azi ținem legătura constant. Avem o prietenie care va dăinui. Împărtășim multe lucruri, multe valori comune, atât în sport, cât și în afara terenului. Copiii noștri sunt și ei prieteni, suntem ca o mare familie", a concluzionat Suarez.

Liga
Barcelona - Real Madrid | Rivaldo: Catalanii pot trimite Real Madrid în criză
23/10/2020 LA 19:53
Champions League
Juve speră să îl aibă pe Ronaldo pe teren cu Barcelona, chiar dacă a ieşit iar pozitiv la COVID-19
23/10/2020 LA 06:53