Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mai mulți jucători de la Sevilla, prinși că au încălcat carantina. Ce măsuri vor fi luate

Vlad Dumitrescu

Actualizat 25/05/2020 la 09:05 GMT+3

Mai mulți jucători de la Sevilla care au încălcat carantina vor fi sancționați disciplinar după ce au încălcat regulile carantinei în acest weekend.

Éver Banega (Sevilla)

Credit imagine: Getty Images

Lucas Ocampos, Luuk de Jong, Franco Vasquez și Ever Banega au petrecut împreună ziua de sâmbătă, alături de familie și prieteni. Soția lui Banega a distribuit pe pagina sa de Instagram o fotografie de la petrecere. Postarea a fost ștearsă ulterior, însă a intrat în atenția clubului iar Marca a informat că grupul va avea de înfruntat sancțiuni dure pentru că au încălcat regulile.
Conform legilor din Spania, nu pot se întâlni mai mult de 10 persoane în același timp iar această regulă a fost impusă și de toate cluburile din La Liga pentru a ajuta la revenirea fotbalului luna viitoare. În fotografia postată, apar 12 persoane la aceeași masă. Tot Marca informează că La Liga va sancționa, cel mai probabil, Sevilla.
Guvernul spaniol a dat aprobarea sâmbătă pentru revenirea sezonului în iunie, salvând astfel mai multe cluburi de la un dezastru financiar din cauza pandemiei de coronavirus. Pentru ca sezonul să reînceapă, jucătorii trebuie să rămână împreună cu colegii înaintea meciurilor, la fel ca în Bundesliga.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo