Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Marca: Real Madrid, primul transfer al sezonului! Salariu de 7 milioane € pentru Edinson Cavani

Cristian Mihală

Publicat 22/09/2020 la 07:48 GMT+3

Real Madrid este în negocieri avansate pentru transferul lui Edinson Cavani, atacant rămas liber de contract după despărțirea de PSG, anunță Marca.

Florentino Perez și Zinedine Zidane

Credit imagine: Eurosport

Ajuns la 33 de ani, vârful uruguayan este unul dintre cei mai curtați jucători din lume. Nici nu ar avea cum să fie altfel, judecând după CV-ul său și după faptul că orice club și-ar dori un astfel de fotbalist, care să semneze din postura de jucător liber de contract.
Atacantul sud-american a fost în negocieri în această vară cu Juventus, Atletico Madrid, Roma, Gremio și Benfica, dar în cele din urmă va ajunge, se pare, pe Santiago Bernabeu.
Real Madrid nu a făcut vreo mutare în această vară, însă partida cu Real Sociedad, încheiată 0-0, i-a arătat lui Zidane că echipa are nevoie de întăriri în ofensivă.

7 milioane de euro, salariul lui Cavani la Real Madrid

Potrivit Marca, oficialii echipei din capitala Spaniei s-au așezat la masa negocierilor cu reprezentanții lui Cavani și sunt foarte aproape să ajungă la un numitor comun. Real e gata să îi ofere vârfului un salariu de 7 milioane de euro/an, adică exact suma cerută de vârf. Singura problemă e legată de faptul că Edinson ar fi vrut să meargă la o echipă unde să aibă statutul de titular incontestabil, pentru a nu avea din nou soarta de la PSG, unde în ultimii doi ani a evoluat tot mai puțin.
În acest moment, Cavani se află în țara natală, unde se antrenează individual, după ce în vară s-a despărțit de campioana Franței, unde a petrecut 7 ani.
În perioada în care a evoluat pe Parc des Princes, atacantul sud-american a cucerit 6 titluri, 4 Cupe și 5 Cupe ale Ligii, devenind cel mai bun marcator din istoria francezilor. Cu 200 de goluri în 301 partide în toate competițiile, Cavani are cu 44 de goluri peste al doilea cel mai bun golgheter al lui PSG, Zlatan Ibrahimovic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo