Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Primul interviu oferit de Messi, după anunțul că rămâne la Barcelona! Ce a mărturisit argentinianul

Cosmin Cioboata

Actualizat 30/09/2020 la 09:43 GMT+3

Lionel Messi s-a aflat mai aproape ca niciodată de despărțirea de Barcelona, în această vară. În cele din urmă, starul argentinian a rămas pe Camp Nou, obligat de contractul valabil până vara viitoare, care are inclusă o clauză astronomică de 700 milioane de euro.

Lionel Messi, starul Barcelonei

Credit imagine: Getty Images

Ieri, Messi a vorbit despre vara intensă de pe Camp Nou. A fost primul interviu oferit de căpitanul formației catalane după anunțul că va continua la Barcelona, din urmă cu mai bine de o lună.
Messi a stat de vorbă cu jurnaliștii Sport.es și a mărturisit că își asumă greșelile comise în ultima perioadă, făcând referire, cel mai probabil, la atacurile lansate către conducerea Barcelonei, în frunte cu președintele Josep Maria Bartomeu.
"După foarte multe neînțelegeri, aș dori să pun capăt acestui conflict. Toți fanii Barcelonei trebuie să fie uniți și să aibă încredere că urmează vremuri mai bune. Îmi asum greșelile comise. Dacă au existat, acestea au avut ca scop transformarea Barcelonei într-o echipă mai bună și mai puternică.
Trebuie să adăugăm pasiune și entuziasm. Este singurul mod în care ne putem îndeplini obiectivele. Trebuie să fim uniți întotdeauna și să vâslim în aceeași direcție. Vreau să le transmit un mesaj membrilor 'socios' și tuturor catalanilor care ne urmăresc. Dacă vreunul dintre ei a fost deranjat de ceva ce am făcut sau am spus, vreau să știe că am făcut-o spre binele Barcelonei.", a spus Lionel Messi, pentru Sport.es.

Mesajul în care Messi a atacat conducerea Barcelonei

Messi și Suarez au avut parte de o vară obositoare, presărată cu multe zvonuri, discuții și reacții în jurul plecării lor de pe Camp Nou. În cele din urmă, numai atacantul uruguayan s-a despărțit de formația catalană și a ajuns la Atletico, unde a debutat cum nu se putea mai bine - cu două goluri și un assist.
Prietenia dintre Messi și Suarez este arhicunoscută și a ieșit din nou în evidență în momentul plecării uruguayanului la Atletico. Messi i-a scris un mesaj de despărțire în care a atacat conducerea de pe Camp Nou.
"Încercasem deja să îmi imaginez, dar azi am intrat în vestiar și m-a lovit cu adevărat. Va fi foarte greu să nu continui să împărtășesc cu tine fiecare zi, atât pe teren, cât și în afara lui. Ne vei lipsi atât de mult. Am petrecut împreună atâția ani, am luat împreună atâtea prânzuri sau cine. Sunt atâtea lucruri pe care nu le voi uita din tot timpul petrecut împreună. Va fi extrem de ciudat să te văd într-un al tricou și, mai mult decât atât, să te am adversar pe teren.
Ai fi meritat un final de poveste potrivit pentru cine ești: unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestui club, un jucător care a realizat mari performanțe, la nivel individual, dar și pentru echipă. Nu meritai să fii aruncat așa cum au făcut-o. Dar, adevărul e că nimic nu mă mai surprinde", a scris Messi pe pagina de Instagram.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo