Fotbal
Liga

Messi: "Ei sunt în momentul actual cei mai buni 5 jucători din lume!"

Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol

Lionel Messi

Credit imagine: Getty Images

DeCristian Mihala
15/05/2020 la 11:43 | Actualizat 15/05/2020 la 11:44

Lionel Messi a dezvăluit cine sunt în opinia lui, în momentul de față, cei mai buni jucători din lume. Argentinianul a vorbit în presa din Spania și despre Lautaro Martinez, principala țintă a Barcelonei, dar și despre șansele echipei sale la cucerirea Champions League.

Din 2007, de când Kaka a cucerit Balonul de Aur, pe lista învingătorilor în cursa pentru cea mai importantă distincție individuală din fotbal s-a aflat un singur "intrus", Luka Modric. În rest, celebrul trofeu a ajuns de fiecare dată fie în posesia lui Messi, fie a lui Ronaldo.

Cei doi mari rivali s-au motivat enorm pentru a progresa și au ajuns la un nivel total diferit de restul fotbaliștilor. Messi continuă să considere că acest lucru e încă valabil și a refuzat să se nominalizeze pe el și pe Cristiano când a fost întrebat care sunt cei mai buni jucători din lume. În schimb, în top 5-ul argentinianului figurează trei foști sau actuali colegi, dar și Hazard, o alegere surprinzătoare judecând după sezonul complet ratat al starului lui Real.

Liga

Leo Messi este la un pas să ajungă la 1.000 de goluri create în carieră

IERI LA 08:16

"Excluzându-ne pe mine și pe Ronaldo, cei mai buni din lume sunt Neymar, Mbappe, Hazard, Suarez și Kun (n.r. Aguero)", a explicat Leo Messi.

Messi, despre transferul lui Lautaro Martinez la Barcelona

În ultimele luni, în presa din Spania s-au scris sute de articole despre iminenta venire a lui Lautaro Martinez la Barcelona. Inter ține cu dinții de preț, la negocieri, în speranța achitării clauzei de reziliere, dar sunt șanse bune ca, în cele din urmă, mutarea să se facă.

Messi a avut doar cuvinte de laudă despre conaționalul său, considerând că acesta are toate calitățile pentru a reuși pe Camp Nou.

"Lautaro este un atacant impresionant, în special pentru că eu cred că este foarte complet: e puternic, driblează bine, marchează, ştie să protejeze mingea. Dar trebuie să vedem ce se întâmplă în cele din urmă cu el şi cu alte nume despre care se vorbeşte", a spus Messi, potrivit publicaţiei spaniole Mundo Deportivo.

Messi crede că Barcelona trebuie să își ridice nivelul pentru Champions League

După 1-1 în tur, pe San Paolo, Barcelona e favorită certă să treacă de Napoli și să se califice în sferturile de finală ale Champions League.

Anul trecut, catalanii au ratat trofeul la mustață, fiind eliminați neverosimil de Liverpool în semifinale, după un 3-0 în Catalunya, astfel că gruparea blaugrana vrea să își ia revanșa. Mai ales că în ultimii 6 ani marea rivală, Real Madrid, a cucerit de patru ori cel mai important trofeu inter-cluburi din lume.

Quique Setien a dezvăluit zilele trecute că are toată încrederea că obiectivul poate fi atins, însă Messi a ținut să facă precizări importante: înainte de pauza generată de criza COVID-19, catalanii nu se aflau la un nivel care să îi îndreptățească la trofeu. Doar dacă vor evolua mult mai bine decât au făcut-o în ianuarie și februarie, jucătorii Barcelonei pot să ridice pretenții la Champions League.

"Nu m-am îndoit niciodată de echipa pe care o avem şi nici că putem câştiga orice competiţie în care participăm, dar nu jucând în felul în care o făceam.

Fiecare are dreptul la o opinie. A mea este bazată pe mulţi ani în care am avut norocul să joc în Liga Campionilor. Ştiu că felul în care jucam înainte de pauză nu era suficient pentru a cuceri trofeul", a subliniat Messi.

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.

Liga

Lionel Messi "Am vrut să părăsesc Spania, dar am rămas pentru Barcelona"

24/05/2020 LA 09:45
Liga

Messi, la un pas să fie coleg cu un jucător român: "Barca a vrut să ni-l dea, s-au sucit după"

20/05/2020 LA 09:29
Subiecte asemănătoare
FotbalLigaFC BarcelonaLionel Messi
Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol

Ultimele știri

Liga

Cum va aduce La Liga un omagiu victimelor coronavirusului. Ce se va întâmpla în timpul partidelor

ACUM 12 MINUTE

Ultimele videoclipuri

Fotbal

#DORdeSPORT cu Florin Motroc

00:30:56

Cele mai populare

Tenis

#YouSayWePlay Roland Garros 2009, înfrângerea istorică a lui Rafael Nadal la Paris

22/05/2020 LA 17:37
Vezi mai multe