Messi îl elogiază pe Casillas. Ce mesaj a transmis argentinianul după retragerea portarului spaniol

Nicu Savin

Actualizat 05/08/2020 la 20:17 GMT+3

Iker Casillas și-a anunțat ieri retragerea din fotbal, iar acest lucru a stârnit un val de reacții din toată lumea fotbalului. Lionel Messi, atacantul care i-a dat cel mai mult de furcă lui Casillas în carieră, a transmis astăzi un mesaj emoționant cu privire la decizia de retragere a mareului portar.

Lionel Messi i-a trasmis un mesaj de respect și admirație lui Iker Casillas după anunțul acestuia de se retrage din activiatate

Credit imagine: Le Buzz

După anunțul oficial al lui Casillas privind retragerea din activitate, atât clubul său de suflet, Real Madrid, cât și fostul său coleg de la club și națională, Sergio Ramos, au postat mesaje prin care și-au arătat respectul și aprecierea față de jucătorul și omul Iker Casillas.

Messi: "A fost greu să te am ca adversar"

Lionel Messi a ținut să-i trasmită un mesaj de admirație și respect lui Iker Casillas după ce acesta a decis să-și agațe mănușile în cui. Cotidianul spaniol As a publicat gândurile starului argentinian al Barcelonei cu privire la Casillas.
Messi a admis că portarul care i-a fost adversar de atâtea ori a intrat în istoria fotbalului prin tot ceea ce a obținut în carieră: "Iker se retrage astăzi, dar a intrat în istoria fotbalului cu mult timp în urmă, nu doar pentru că era un reper în La Liga, ci și pentru că a reușit să câștige totul pe plan internațional".
Casillas y Messi
"Ai fost un portar spectaculos și a fost foarte greu să te am ca adversar, dar privind în urmă cred că a fost o rivalitate destul de frumoasă care ne-a făcut pe fiecare să ne depășim de fiecare dată când ne-am confruntat .", a mai spus Lionel Messi.
De altfel, între cei doi a existat dintotdeauna un respect reciproc. Cu ceva timp în urmă Casillas a declarat că Messi a fost cel mai bun adversar pe care l-a întâlnit vreodată: "Cel mai bun atacant cu care m-am confruntat vreodată? El este Messi. L-am înfruntat de multe ori și nu am niciun dubiu. Am fost nevoit să experimentez de multe ori și am văzut cât de bun este".
Cariera lui Iker Casillas e una fabuloasă, cu care nu se pot lăuda foarte mulți fotbaliști. Campion mondial și dublu campion european cu naționala Spaniei, triplu câștigător de Champions League și de 5 ori campion al Spaniei cu Real Madrid, Iker Casillas este unul dintre cei mai importanți portari din fotbalul mondial din ultimii 20 de ani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo