Messi își pierde răbdarea la Barcelona! Argentinianul, în mijlocul unui nou conflict cu un coleg

Atmosfera din vestiarul Barcelonei devine din ce în ce mai tensionată, odată cu evoluțiile neconvingătoare ale formației pregătite de Quique Setien.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

După ce presa din Spania a anunțat zilele trecute că au existat mai multe discuții aprinse între jucătorii Barcelonei pe tema demiterii fostului tehnician Ernesto Valverde, astăzi jurnaliștii iberici au confirmat faptul că Leo Messi și Marc-Andre Ter Stegen s-au aflat în mijlocul unui conflict.
Potrivit El Pais, cearta dintre cei doi ar fi izbucnit după înfrângerea cu Valencia din campionat, scor 0-2. Messi și Ter Stegen s-au aflat în centrul unui duel pentru minge, la unul dintre antrenamentele catalanilor.
Informaţia a apărut la numai câteva zile după ce presa spaniolă susținea că Messi şi Pique au fost protagoniştii unei alte altercații, tot în timpul antrenamentului. Potrivit zvonurilor din Spania, cei doi jucători ar fi fost la un pas de bătaie, fiind despărţiţi cu greu de colegi.

Eric Abidal va rămâne la Barcelona

Leo Messi, căpitanul Barcelonei și cel mai important om din lotul catalanilor, a avut o discuție aprinsă și cu secretarul tehnic Eric Abidal, în urma căreia s-a vorbit despre demiterea fostului fotbalist. Ieri, președintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, s-a întâlnit cu Abidal pentru a rezolva situația. În urma întâlnirii, s-a decis ca francezul să rămână la club.
Bartomeu, care a discutat și cu Messi înainte de întâlnirea cu Abidal, a decis să îl păstreze pe Abidal în funcția de secretar tehnic, conform informațiilor MARCA.
Barcelona va juca joi în Cupa Spaniei cu Athletic Bilbao, iar atât Bartomeu cât și Abidal vor face deplasarea cu echipa. Așadar, lucrurile s-au liniștit pentru moment pe Camp Nou, însă rămâne de văzut care vor fi consecințele pe termen lung ale acestor neînțelegeri din vestiarul Barcelonei.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo