Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Messi, zeu pe Camp Nou! Argentinianul a devenit jucătorul cu cele mai multe apariții la Barcelona

Cosmin Cioboata

Actualizat 21/03/2021 la 22:38 GMT+2

Lionel Messi (33 de ani) continuă să scrie pagină după pagină de istorie la Barcelona. Starul argentinian a devenit în această seară, la meciul cu Real Sociedad, jucătorul cu cele mai multe apariții în tricoul Barcelonei (768).

Lionel Messi (FC Barcelona) am Ball

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi a stabilit un nou record impresionant în această seară. Atacantul de 33 de ani a devenit fotbalistul cu cele mai multe meciuri jucate pentru Barcelona: 768. Internaționalul argentinian i-a doborât recordul lui Xavi (767), stabilit în perioada 1998-2015.

Messi, zeu pe Camp Nou! Argentinianul a devenit jucătorul cu cele mai multe apariții la Barcelona

Messi a început ca titular meciul dintre Real Sociedad și Barcelona, din etapa 28-a din La Liga, și și-a trecut în cont un nou record impresionant.
Messi și-a făcut debutul la prima echipă a catalanilor pe 16 octombrie 2004, într-un meci cu rivala locală Espanyol, din campionatul Spaniei. Argentinianul avea numai 17 ani și a intrat din postura de rezervă, în locul lui Deco. Messi a jucat numai 8 minute în acel derby al Cataloniei.
Până la ora meciului din această seară, Messi a adunat 536 de victorii, 140 de remize și 91 de înfrângeri în tricoul Barcelonei. În cei 17 ani petrecuți la Barca, Messi a marcat 661 de goluri și a oferit 265 de assist-uri. Dintre cele 768 de meciuri acumulate, 685 le-a început ca titular.

Messi deține numeroase recorduri la Barcelona:

  • cele mai multe goluri înscrise în meciurile oficiale: 661
  • cele mai multe trofee: 34
  • cele mai multe goluri marcate în La Liga: 465
  • cele mai multe victorii în La Liga: 378
  • cele mai multe hattrick-uri: 38
  • cele mai multe goluri într-un singur sezon: 73
  • cele mai multe goluri marcate într-un an calendaristic: 91
  • cele mai multe Baloane de Aur: 6
  • cele mai multe Ghete de Aur: 6
  • cele mai multe titluri de golgheter în La Liga: 7
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo