Foarte mulți oameni din fotbal au vorbit despre această mutare, iar ultimul înscris pe listă este Bojan Krkic (29 ani), fostul jucător al catalanilor din perioada 2007-2011, care i-a doborât recordul lui Leo Messi pentru cel mai tânăr marcator al Barcelonei, în La Liga.
În prezent la Montreal Impact (Statele Unite), Bojan a comentat posibilitatea ca Lautaro să ajungă pe Camp Nou. Fostul atacant al Barcei consideră că argentinianul nu s-ar integra foarte bine în primul "11" al lui Quique Setien, din același motiv pentru care Griezmann nu a excelat în primul său sezon la campioana en-titre din La Liga. În schimb, Bojan propune o altă variantă de jucător, care s-ar dovedi mai bun pentru formația de pe Camp Nou: Roberto Firmino, superstarul lui Liverpool.
Deși o astfel de mutare pare greu de realizat la prima vedere, Bojan și-a justificat alegerea, spunând că Firmino este un "9 fals" care ar putea evolua în spatele liniei de atac Messi - Suarez - Griezmann, în timp ce Lautaro ar întâmpina dificultăți în zona respectivă, el fiind un vârf veritabil.
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39
Dacă ar ajunge la Barcelona, Lautaro n-ar ocupa poziția sa naturală din teren. Cu siguranță, ar fi păcat să se întâmple așa ceva. Consider că Roberto Firmino ar fi mult mai potrivit pentru Barca. Este un jucător de legătură, cu multă prezență în joc și cu o mobilitate excelentă. Nu vreau ca părerea mea să fie interpretată ca un refuz pentru Martinez. Totuși, cei de la Barca vor fi nevoiți să-i analizeze foarte bine profilul, pentru a nu repeta greșeala făcută în cazul lui Griezmann - au transferat un atacant, l-au pus să evolueze în bandă, apoi s-au plâns că nu funcționează jocul. Este destul de clar: un număr 9 va rămâne număr 9. Acela este habitatul lui natural, iar dacă îi schimbi poziția își va irosi calitățile. Dacă Barca chiar își dorește un număr 9 atunci să-l cumpere și să-l folosească pe poziția potrivită. | Bojan Krkic, potrivit Liverpool Echo

Firmino, om de bază la Liverpool

În ciuda argumentelor lui Bojan, transferul lui Firmino pe Camp Nou ar reprezenta o chestiune destul de complicată, ținând cont de aportul brazilianului din atacul lui Liverpool, unde formează un trio fantastic alături de Mohamed Salah și Sadio Mane. Firmino a avut o contribuție uriașă la performanțele "cormoranilor" din ultima vreme, sub comanda lui Jurgen Klopp. Cu atacantul brazilian în primul "11", Liverpool a câștigat 3 trofee în sezonul precedent: Champions League, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor.
De asemenea, Firmino a fost om de bază și în stagiunea curentă, întreruptă de pandemie, la finalul căreia Liverpool are șanse foarte mari să devină campioană, după o pauză de 30 de ani.
Cotat la 72 milioane de euro de transfermarkt.com, Firmino a ajuns pe Anfield în 2015, reușind să înscrie, până în acest moment, 77 de goluri și să ofere 59 de assist-uri.

Recordul lui Messi, doborât de Bojan Krkic

Bojan avea 17 ani și 19 zile când a debutat pentru Barcelona, într-un meci cu Osasuna, doborând recordul deținut de Messi pentru cel mai tânăr jucător din istoria catalanilor care evoluează într-un meci din La Liga. 3 zile mai târziu, Bojan a debutat și în Champions League, fiind numit cel mai tânăr fotbalist care evoluează în competiția europeană. În toamna anului 2007, Krkic a marcat primul său gol pentru Barca, într-un meci cu Villarreal.
Grație reușitei sale, atacantul de 17 ani și 53 de zile a devenit cel mai tânăr jucător din istoria clubului catalan care înscrie în La Liga. Bojan a marcat apoi și în Champions League, într-un duel cu Schalke, primind distincția de cel mai tânăr jucător din istoria Barcei care înscrie în competiția internațională.
Recordurile lui Bojan au fost doborâte în cele din urmă, după 12 ani. Ansu Fati, noul star de pe Camp Nou, a reușit să impresioneze lumea fotbalului la numai 16 ani. Atacantul cu origini în Guinea-Bissau a înregistrat performanțe uriașe în prima parte a sezonului, reușind să doboare recordurile deținute de Bojan: gol în La Liga (16 ani și 304 zile) și gol în Champions League (17 ani și 50 de zile).
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59