Real s-a impus aseară cu Getafe, scor 1-0, și s-a distanțat la 4 puncte de Barcelona, făcând un pas uriaș în perspectiva cuceririi titlului. Dar știrea serii a fost alta: Lionel Messi, care părea că s-a înțeles cu oficialii blaugrana pentru un nou contract (7 milioane de euro/lună) până în 2023, a abandonat orice negociere.
Cel mai probabil decizia lui nu are legătură neapărat cu o dorință de a se transfera în altă parte, ci cu un semnal de alarmă față de ce se întâmplă la Barcelona. Messi e furios pe Bartomeu pentru că l-a schimbat pe Valverde cu Setien, un tehnician fără pedigree, care are mari probleme în vestiar. De asemenea, decarul catalanilor e foarte supărat pe actualul președinte al Barcelonei pentru faptul că nu a fost susținut în conflictul cu Abidal. Barcelona are nevoie de schimbări, iar Bartomeu nu pare capabil să aducă clubul pe făgașul normal, iar Messi a vrut să taxeze acest lucru prin boicotarea negocierilor.

Zidane speră ca Messi să rămână la Barcelona

Ligue 1
Verdictul medicilor pentru Messi! Când va reveni starul lui PSG pe teren după accidentare
ACUM 15 ORE
Zidane a fost întrebat pe marginea subiectului la finalul victoriei Realului și a dovedit încă o dată că e extrem de cerebral și vede dincolo de interesul personal. Zizou e conștient că o plecare a lui Messi din La Liga ar face ca interesul pentru competiție să scadă enorm, mai ales în contextul în care Premier League a devenit de departe cel mai puternic și urmărit campionat din lume, iar Serie A recuperează puternic terenul pierdut în ultimii ani.
"Nu știu ce se va întâmpla, dar eu sper să nu plece. Messi e în La Liga, e un jucător care ajută enorm la nivel de imagine și sper să rămână la Barcelona. Ar fi o decizie care ne-ar ajuta pe toți, dacă nu ne gândim din punct de vedere al rivalității", a spus Zidane la finalul partidei cu Getafe.
Real Madrid are patru puncte avans peste Barcelona, după ce catalanii au remizat în 3 din ultimele 4 partide de campionat. În acest weekend, formația blaugrana are o deplasare grea, la Villarreal, în timp ce trupa blanco are parte la rândul ei de o dispută teribil de dificilă, pe terenul lui Bilbao.
Premier League
OFICIAL - James Rodriguez, adio Everton! Transfer total neașteptat pentru fostul star al lui Real
IERI LA 10:50
Ligue 1
E sau nu Messi accidentat? Precedentul periculos care pune sub semnul întrebării anunțul lui PSG
IERI LA 08:16