Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Real Madrid, gata să îl transfere pe noul "Cristiano Ronaldo". A dat 33 de goluri în 39 de partide

Cristian Mihală

Publicat 21/10/2019 la 11:51 GMT+3

Real Madrid l-a găsit pe noul "Cristiano Ronaldo", aşa cum este poreclit Fabio Silva, atacantul lui Porto, de presa lusitană. Galacticii vor încerca să îl transfere în vară, oferindu-i posibilitatea să rămână încă cel puţin un sezon la actualul club.

Fábio Silva vom FC Porto

Credit imagine: Imago

După ce au mizat acum câţiva ani pe Odegaard, care acum începe să îşi arate potenţialul enorm, cei de la Real sunt gata de o altă achiziţie importantă, de viitor.
Scouterii de pe Bernabeu l-au ochit pe Fabio Silva, un atacant de 17 ani care a scris la foc automat sezonul trecut pentru Porto, la echipa de tineret. Cu 33 de goluri în 39 de partide, Silva a ajutat pe Porto să câştige UEFA Youth League şi titlul la U19, în Portugalia, fiind golgheterul ambelor competiţii.

Fabio Silva, contract până în 2022 cu Porto

În iunie, Porto i-a oferit un contract de profesionist valabil până în 2022, aflând de interesul lui United pentru jucător.
Pentru a-l convinge că face alegerea cea bună, conducerea "dragonilor" i-a promis că îl va promova la prima echipă, lucru care s-a şi întâmplat.
El a debutat deja pentru Porto, iar în weekendul care tocmai s-a încheiat a devenit cel mai tânăr marcator din istoria lui Porto. El a reuşit un gol în meciul de Cupa Portugaliei, cu Coimbroes, chiar sub privirile scouterilor de la Real.
Presa spaniolă anunţă că formaţia de pe Bernabeu e decisă să facă o ofertă concretă încă din vara viitoare, conştientă că poate da marea lovitură. Mai mult, Real îi va permite jucătorului să continue, un sezon sau două la Porto, pentru a se dezvolta normal şi a nu simţi presiunea atât de devreme.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo