Potrivit jurnaliștilor de la Marca, Real Madrid a ajuns la un acord cu Benzema pentru prelungirea contractului pe încă un an, până în vara anului 2022, asta în condițiile în care francezul avea deja contract până în 2021. Ibericii scriu că atacantul în vârstă de 32 de ani l-a impresionat pe Florentino Perez și nu plănuiește să plece de pe Santiago Bernabeu.
Karim Benzema a acceptat deja propunerea conducerii, iar contractul urmează să fie semnat în vara anului 2020. Francezul a împlinit de curând 32 de ani și plănuiește să se retragă la Real Madrid. Atacantul născut la Lyon şi-a prelungit ultima oară înţelegerea cu Galacticii în 2017, atunci când a semnat pe încă doi ani cu Real Madrid, până în 2021, când îi expiră actualul contract.
Fotbal
Agentul lui Benzema a explodat la adresa FIFA după ce francezul a fost "exclus" din echipa ideală
18/01/2022 LA 05:17

Karim Benzema, cifre impresionante la Real Madrid

Benzema traversează o formă excelentă în La Liga. Francezul a marcat în acest sezon 16 goluri în 23 de meciuri pentru Real, în toate competiţiile. El este al doilea golgheter din La Liga, cu 12 reușite. Pe primul loc este Lionel Messi, cu 13 goluri marcate. Benzema a venit la Real Madrid în 2009, de la Lyon. Ibericii au plătit la acea vreme 35 de milioane de euro pentru francez. Benzema este al treilea cel mai vechi jucător din actualul lot, după Sergio Ramos şi Marcelo.
La Real Madrid, Benzema a cucerit 17 trofee, a jucat 488 de meciuri, a marcat 238 de goluri, a dat 131 de pase decisive, iar cota de piaţă a lui Benzema, potrivit transfermarkt.de, este de 40 de milioane de euro.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Liga
Gerard Pique recunoaște superioritatea lui Real Madrid înainte de primul "El Clasico" al anului
10/01/2022 LA 19:51
Liga
Benzema și Vinicius Jr. au adus a 15-a victorie a celor de la Real Madrid în La Liga
08/01/2022 LA 21:54