Real a jucat ieri primul meci oficial după pauza generată de pandemie, în compania lui Eibar. Formația pregătită de Zidane s-a impus cu 3-1, grație golurilor marcate de Toni Kroos, Sergio Ramos și Marcelo în prima repriză. Bigas a redus din diferență pentru oaspeți în minutul 60 și a avertizat-o pe Real că meciul nu s-a încheiat. Eibar putea să înscrie și cel de-al doilea gol la scurt timp după aceea, însă Courtois s-a opus excelent.
S-a încheiat 3-1 pentru Real, care rămâne pe locul secund în La Liga, la 2 puncte în spatele liderului Barcelona.
Zidane n-a fost deloc mulțumit de prestația jucătorilor săi din partea secundă, motiv pentru care i-a mustrat la finalul partidei. Potrivit Marca, tehnicianul francez le-a transmis acestora, într-o manieră neobișnuită, că nu i-au plăcut relaxarea și lipsa de concentrare de care au dat dovadă.
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39
Chiar și în pauza de hidratare din repriza secundă, Zidane le-a atras atenția elevilor săi să rămână conectați la meci.
"Am întâmpinat dificultăți în cea de-a doua repriză. Nu știu dacă a fost vorba despre condiția fizică, dar ceva ne-a lipsit. Am reușit o primă parte bună și convingătoare, apoi ne-am relaxat.", a spus Zidane, la conferința de presă.

Zinedine Zidane, la al 200-lea meci pe banca lui Real Madrid

Zinedine Zidane a ajuns la 200 de meciuri pe banca Realului, adunate în cele două mandate petrecute pe Santiago Bernabeu. 132 de victorii, 42 de egaluri și 26 de înfrângeri sunt cifrele înregistrate de "Los Blancos", cu managerul francez la conducere.
Meciul câștigat împotriva lui Eibar a fost primul disputat de Real pe stadionul "Alfredo Di Stefano". Formația din Madrid își va disputa acolo partidele de pe teren propriu din restul sezonului, în timp ce legendara arenă "Santiago Bernabeu" va fi renovată.
https://i.eurosport.com/2020/06/14/2832789.png
Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59