Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronald Koeman pune presiune și cere noi transferuri! Jucătorul cerut de urgență la Barcelona

Irina Aldea

Publicat 08/01/2021 la 17:58 GMT+2

Ronald Koeman este în continuare nemulțumit de componența lotului Barcelonei și pune presiune pe conducere. Tehnicianul catalanilor vrea ca anumite posturi să fie acoperite mai bine și cere noi transferuri.

Ronald Koeman

Credit imagine: Getty Images

Barcelona a început greoi acest sezon competițional, dar și-a revenit pe parcurs, iar acum ocupă locul 3 în clasamentul din La Liga, cu 31 de puncte după 17 etape parcurse. Totuși, Ronald Koeman este încă nemulțumit de cum merge echipa și vrea să-și îmbunătățească lotul. Tehnicianul nu renunță la discursul prin care le cere șefilor de pe Camp Nou transferuri imediate.
picture

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

Antrenorul olandez al Barcelonei vrea cu orice preț ca Memphis Depay să ajungă pe Camp Nou cât mai rapid, însă acest lucru este foarte puțin probabil în fereastra de transferuri din această iarnă. Koeman a demonstrat că e prudent și răbdător, mai ales din cauza crizei generate de pandemia de coronavirus, însă nu e dispus să renunțe la transferul lui Depay de la Olympique Lyonnais.

Ronald Koeman pune presiune pe șefii de pe Camp Nou în fereastra de mercato

Koeman a fost întrebat la conferința de presă despre nevoia de transferuri la Barcelona. Tehnicianul a avut un discurs clar: "E important să aducem jucători pentru a rezolva viitorul apropiat. Vrem să îmbunătățim lotul și cred în continuare că unele poziții au nevoie de mai multă competiție și eficacitate. Asta cred, dar în același timp înțeleg și situația financiară a clubului. Dacă nu e posibil, nu e posibil și asta e, trebuie cumva să acceptăm. În această situație așteptăm până anul viitor", a transmis Koeman.
Tot azi, unul dintre principalii candidați la președinția Barcelonei, Victor Font, a declarat că situația economică a Barcelonei este critică și e nevoie de măsuri imediate pentru a salva clubul: "Barcelona este într-o situație critică, clubul e la terapie intensivă din punct de vedere economic. Este o realitate și de aceea e nevoie ca viitorul președinte să rezolve problemele cât mai repede cu putință! Este fundamental".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo