Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

S-au împlinit 15 ani de la debutul lui Messi la Barcelona. Cifrele argetinianului

Vlad Dumitrescu

Actualizat 16/10/2019 la 12:55 GMT+3

Lionel Messi a debutat în campionat pentru Barcelona pe 16 octombrie 2004 împotriva lui Espanyol. Ce a urmat reprezintă una dintre cele mai impresionante cariere din istoria fotbalului.

Lionel Messi

Credit imagine: Getty Images

Messi a semnat primul său contract de profesionist cu Barcelona pe 4 februarie 2004. Înțelegerea a fost valabilă până în 2012 și a inclus o clauză de reziliere de 30 de milioane de euro, o sumă remarcabilă pentru un puști de 17 ani care nu jucase niciodată într-un meci oficial la prima echipă.
Talentul argentinianului era însă incontestabil iar în octombrie 2004, la cererea jucătorilor, antrenorul Frank Rijkaard l-a chemat pe adolescent la prima echipă. Cum Ronaldinho juca deja pe banda stângă, Rijkaard l-a mutat pe Messi, împotriva dorințelor sale, pe flancul drept, o poziție pe care nu mai jucase până atunci. Messi a intrat în minutul 82 al partidei cu Espanyol și a fost la acea vreme cel mai tânăr fotbalist care a reprezentat Barcelona într-un meci oficial.
Ca rezervă, Messi a jucat 77 de minute în nouă meciuri în primul său sezon. Mai mult, el a debutat la doar 17 ani și în Champions League, împotriva lui Șahtior Donetsk.
Primul gol a venit pentru Messi pe 1 mai 2005, după o pasă a lui Ronaldinho, în meciul cu Albacete. Un nou record – cel mai tânăr marcator din istoria Barcelonei.
Lionel Messi secured his 10th LaLiga title with Barcelona on Saturday
Cariera lui Messi a luat un avânt amețitor de aici încolo iar doar doi ani mai târziu, Ronaldinho urma să spună: ”Cel mai bun jucător din lume? Nu sunt nici măcar cel mai bun jucător de la Barcelona!”.
Messi a înscris 604 goluri în 694 de meciuri jucate în tricoul Barcelonei, a câștigat de 10 ori La Liga, de patru ori UEFA Champions League, de șase ori Cupa Spaniei. La nivel individual, argentinianul a fost desemnat de cinci ori cel mai bun fotbalist din lume, câștigând Balonul de Aur în 2009, 2010, 2011, 2012 și 2015. Lesne de înțeles, Messi este golgheterul all time al Barcelonei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo