Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Samuel Eto'o a declarat că Eden Hazard este la fel de bun ca și Lionel Messi

Nicu Savin

Actualizat 08/09/2020 la 15:01 GMT+3

Fostul atacant al Barcelonei, Samuel Eto'o, a declarat că Eden Hazard este la fel de bun ca Lionel Messi, în ciuda faptului că belgianul nu s-a adaptat foarte bine la Real Madrid și a avut un prim sezon dezamăgitor.

messi, eto'o, barcelona

Credit imagine: Reuters

Samuel Eto'o a fost prezent la gala de prezentare a noului sezon din La Liga organizată de cotinianul spaniol As. Camerunezul a participat alături de alte legende care au făcut istorie în fotbalul spaniol precum Andres Iniesta, Iker Casillas, Fernando Sanz, Fernando Morientes, Gaizka Mendieta, Luis Garcia sau Diego Forlan.
Fost atacant la Espanyol, Real Madrid, Mallorca și Barcelona, Samuel Eto'o a surprins pe toată lumea când a declarat că "Eden Hazard este la același nivel cu Lionel Messi".
Declarația camerunezului vine într-un moment în care Hazard nu traversează cel mai bun moment al carierei. Transferat de la Chelsea în vara trecută, Hazard a dezamăgit în primul său sezon pe Santiago Bernabeu, fiind departe de forma cu care a impresionat în Premier League. Hazard a marcat un singur gol și a dat 6 pase decisive în cele 22 de apariții în tricoul "blanco" în sezonul trecut, unul în care belgianul s-a luptat și cu numeroase accidentări.

Lionel Messi Samuel Eto'o

Samuel Eto'o: "Messi este ca și copilul meu"

Eto'o a jucat 5 sezoane alături de Messi la Barcelona, reușind printre altele tripla Campionat-Cupa Regelui-Champions League în sezonul 2008-2009. Camerunezul a arătat în dese rânduri că îl apreciază foarte mult pe Messi, despre care crede că este cel mai bun fotbalist din toate timpurile. Camerunezul chiar a avut o reacție virulentă săptămânile trecute, când argentinianul era pe punctul de a părăsi clubul catalan. Atunci, Eto'o a spus că Barcelona ar trebui să-și schimbe numele dacă Messi va pleca de la club în această vară.
"Messi este ca și copilul meu. Așa stau lucrurile și sunt foarte bucuros. Barcelona are nevoie de mai mulți jucători pe stilulul ei caracteristic, tiki-taka, nu jucători box-to-box. Aș vrea să-l văd din nou pe Sergio Busquets la cel mai înalt nivel al său.", a declarat Eto'o în cadrul ceremoniei.
Camerunezul crede că Barcelona va câștiga La Liga în sezonul viitor, dar nu a uitat nici de Mallorca, echipă la care a evoluat între 2000 și 2004, după experiența nereușită la Real Madrid: "Barcelona va fi campioană în La Liga în noul sezon și aș vrea ca Mallorca, echipe inimii mele, să revină în prima ligă."
picture

Premier League se întoarce din 12 septembrie la Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo